10. Florența

  • Dimitrie Berea
    lot.sold: 4.000,00 EUR
    lot.estimate: 3.000,00 EUR - 6.000,00 EUR
    lot.sold: 4.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu roşu, Berea
medium
ulei pe pânză
description
Berea a luat contact cu mediul parizian după o primă perioadă de studii la Roma. Artistul a dobândit în capitala italiană rigoarea construcției, care l-a ajutat apoi, în Parisul postimpresionist, să deconstruiască. Întâlnirea providențială cu muza artiștilor parizieni, Marie Fontaine Desjardins, i-a facilitat întâlnirea cu maeștrii nabiști Bonnard, Vuillard, Matisse, Van Dogen. Alături de aceștia și-a cultivat pictorul plăcerea pentru peisaj și a preluat din tehnica impresionistă și postimpresionistă și din paleta fovistă. Deși în ultima perioadă a vieții, în Statele Unite ale Americii, a fost cunoscut drept un celebru portretist, băcăuanul Dimitrie Berea rămâne un excelent peisagist. Apreciat pentru capacitatea de a surprinde atmosfera diverselor orașe, pictorul a călătorit constant între Franța, România, Italia, Anglia și America. Spațiul italian al studiilor de început, perioadă fructuoasă în care și-a însușit elementele de bază ale compoziției și desenului, a rămas drag artistului, expunând și obținând aprecierea criticii. În 1943 când a deschis expoziția de la Căminul Artei în Bucuresti, catalogul era însoțit de textele lui Giuseppe Galassi și Antonio Petrucci, care îl remarcaseră datorită diverselor expoziții organizate la Roma ori la Veneția. În lucrarea prezentată, de pe malul râului Arno, priveliștea Florenței abia se întrezărește, topită sub lumina apusului și recreată din tușe nervoase de penel. Podurile florentine punctează curgerea râului, ascuns privirii în prim plan, de vegetația bogată. Orașul este sugerat de pete de culoare roșie, amintind de arhitectura specifică orașului, cu acoperișuri cărămizii. În partea dreaptă, dominând pe înălțime orașul se vede domul Santa Maria del Fiore cu campanila lui Giotto și cupola impresionantă, iar în stânga sa turnul de la Palazzo Vecchio, palatul crenelat al primăriei orașului Florența.
bio
”Dimitrie Berea, Catalog de expoziție” – MMB si S.C.A.R, 15 noiembrie 2009 ”Berea at DeYoung Museum”, San Francisco, 1965, L’Abbaye Du Livre, Lausanne, 1965
dimensions
  • width: 49 cm
  • height: 73 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.