82. Convoi de care cu boi, pe înserat [1903]

  • Nicolae Grigorescu
    lot.sold: 65.000,00 EUR
    lot.estimate: 40.000,00 EUR - 60.000,00 EUR
    lot.sold: 65.000,00 EUR
signature
semnat și datat stânga jos, cu roșu, "Grigorescu, (1)903"
medium
ulei pe lemn
description
Numele lui Nicolae Grigorescu este strâns legat de extinderea picturii românești către modernitate. Viața însăși va reprezenta punctul de pornire al operei sale, astfel, el va căuta stăruitor un limbaj pictural prin care să redea cât mai veridic frumusețea meleagurilor românești. În timpul șederii sale la Paris, află de la colegii de școală de existența grupului de artiști de la Barbizon. Se alătură mișcării în parcursul său spre o pictură mult mai realistă și lucrează alături de câțiva dintre fruntașii artei franceze: Rousseau, Courbet, Millet, Monet sau Renoir. La Barbizon se inspiră din viața țăranilor francezi și transpune pe pânză peisaje și figuri umane specifice spațiului geografic în care lucrează. Grigorescu dobândește aici mai cu seamă o atitudine asupra vieții și a rostului artei, lăsând maniera picturală să conveargă către un plan secund. În perioada studiilor din Franța, predilecția sa către peisaj este profund accentuată. Va căuta activ panorame și fresce captivante pe parcursul întregii sale cariere artistice și va imortaliza frumusețea plaiurilor natale cu o virtuozitate inegalabilă. Așa cum amintește Alexandru Vlahuță în volumul pe care i-l dedică pictorului, peisajul apare, în opera lui Grigorescu, drept ” o fereastră deschisă larg în lumina de afară”. Cu o reflexivitate ieșită din tipar, artistul nostru va medita asupra condiției omului de la sat și va realiza o veritabilă panoramă a spațiului rural românesc. Își alege natura ca model și dedică o amplă parte a creației sale carelor cu boi. Va săvârși, de-a lungul vieții, un studiu consecvent al reprezentantului din familia bovinelor și îl va include pe tovarășul de muncă și de suferință al omului de la sat în multe dintre lucrările sale. Cercetează boii cu o răbdare extraordinară și îi zugrăvește cu vădită simpatie în pânzele sale. Pictează șiruri pitorești nesfârșite, turme întoarse de la câmp, grupuri surprinse în timp ce se apropie sau în momentul îndepărtării lor din prim plan. Îl preocupă, de asemenea, integrarea subtilă a omului și a animalului în natură. De la vitalitea din prim plan și până la planurile secunde care se estompează ușor, Grigorescu pictează săteanul modest și viața rurală lipsită de încifrări complexe. Reușește, ca nimeni altul, să creeze o concordanță aparte între păstorii turmelor și animalele reprezentate. Pictează cu o desăvârșită libertate siluetele de țărani surprinși în ipostazele vieții pastorale cotidiene. Le sugerează fizionomiile sumar, fie printr-o repartizare atentă a luminii, fie folosind accente puternice, fie bizuindu-se pe treceri fine în umbră. Răpus de pneumonie în anul 1907, va fi condus către locul odihnei sale veșnice exact așa cum a descris el obiceiul în picturile sale – într-un car cu boi. (D.C.)
bio
VLAHUȚĂ, Alexandru, ”Pictorul Grigorescu - Viața și opera lui”, Alexandru Vlahuță, București, 1910. OPRESCU, George, ”Nicolae Grigorescu”, Editura Meridiane, București, 1963. CEBUC, Alexandru, ”Grigorescu”, Monitorul Oficial, 2017.
dimensions
  • width: 42 cm
  • height: 28 cm
dating
1903

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.