După baie - Artmark România

semnat stânga jos, cu negru, C. Ressu

ulei pe carton

Camil Ressu a rămas în istorie ca figură de seamă în lumea culturală şi artistică din România. Artist remarcabil, Ressu şi-a desăvârşit studiile de artă la Paris (1902 – 1908) la Academia Julian, alături de alţi români precum Nicolae Dărăscu sau Jean Al. Steriadi, care îl va introduce în atelierul lui Jean Paul Lorens, unde mai învăţaseră şi alţii, precum Mutzner sau Stoenescu. Opera creată de artist acoperă o arie tematică ce variază: de la peisaje câmpeneşti şi compoziţii cu ţărani, la portrete şi nuduri, în care se remarcă pe deplin stilul caracteristic artistului, talentul desăvârşit şi măiestria artei sale.Particularitatea de stil atribuită lui Camil Ressu este accentul pus pe contururi, pe formele închegate solid, care exprimă armonie şi echilibru în concepere şi redare. Spre deosebire de alţi artişti români care s-au dedicat culorii, Ressu evită opulenţa acesteia şi adoptă temperaţia formei conturate just. Artistul rămâne fidel liniei clare, mai degrabă ochiului si realităţii concrete, evitând abordări alegorice şi adresări ambigue către imaginaţie. Simplitatea realistă în formă şi contur, sobrietatea în abordare redată prin nuanţe blânde, în armonie cu lumini simple sau personaje adesea statice sunt caracteristici stilistice definitorii ale pictorului. Acestea transpar din întreaga creaţie a artistului, inclusiv din operele concepute în perioada 1920 - 1950. Atât în portrete, cât şi în compoziţiile sale sunt înfățișate nuduri care arată idealul de frumuseţe adoptat de artist, ce fuzionează totodată cu valori estetice proprii creaţiei artistice în sine. Ressu pictează personaje feminine sănătoase, robuste atât prin trăsături, cât şi prin atitudine. Volumele ample şi contururile sobre, precise preferate de Ressu contribuie la individualizarea personajelor sale. Chiar dacă sunt transpuse în peisaj, acesta mai degrabă complementează şi nu sfidează prezenţa dominantă a subiecţilor, conferind armonie creaţiilor sale (Nud în peisa j- Zi de vara, 1920, Muzeul de artă al României). În conceperea nudurilor sale, artistul rămâne întotdeauna fidel arhitecturii corpului uman redat atât conform realităţii, cât şi canoanelor clasice de inspiraţie renascentistă. Din configurarea nudurilor sale reiese simţul măsurii şi al proporţiilor, idealul de frumuseţe transpus exprimând vivacitate simplă, naturală şi naturaleţea cărnalităţii dezavuate, totuşi, de senzualitate. Ressu nu numai că individualizează personajele sale feminine, dar le oferă indentitate, dovedindu-se un mare maestru în arta redării detaliilor adresate palpabilului. Chiar dacă este econom în folosirea culorii, artistul se foloseşte de nuanţe, umbre şi penumbre moi pentru a reda detaliile corpului omenesc. Tactilul este vizat prin capacitatea pictorului de a surprinde textura părului sau catifelarea pielii, alături de zâmbete subtile sau sclipiri aparent ascunse ale umanului; acestea devin adevărate valori plastice în tablourile artistului. În lucrarea „După baie” personajul se conturează clar prin stilul consacrat al artistului dedicat formei si realităţii concrete. Mlădierea firească a corpului parţial învăluit cu lejeritate a femeii conştiente de frumuseţea sa nedobândită sau creată sintetic, ci izvorâtă din sine, dezvăluie detalii ce fac deliciul admiratorului de clasic şi omenesc. Nuanţele de roz-piersiciu dezvăluie volumul şi vibraţia diafană a cărnii, oglindind fidel moliciunea pielii. Robusteţea membrelor transmite forţă, siguranţă şi certitudine în contorsiunea comodă de proporţii telurice, completată de tonul sobru al coafurii personajului ce aminteşte de sculpturile antice elene. Prezenţa feminină şi redarea sa caldă contrastează cu tonurile reci din fundal, echilibrate de fluiditatea vălului care conferă sculpturalitate crescută subiectului. Luminaţia statică dezvăluie trăsăturile chipului şi intensifică atitudinea demnă, sobră şi onestă, exprimată limpede de personaj, în conformitate cu idealul de frumuseţe feminină caracteristic artistului. Nobleţea învăluită de lumina blândă a personajului conferă solemnitate tabloului şi amplifică ideea de frumuseţe eroică generată de naturalul simplu şi concret împărtăşit şi transpus de artist. Nudurile si portretele lui Ressu, din care transpare idealul acestuia de frumuseţe, au fost adesea atribute inspiraţiei artistului din arta marelui Michelangelo, precum şi din valorile referitoare la simplitate şi ponderaţie transmise de maestrul său formator în vremea instruirii la Paris. Atitudinea de frumuseţe amplă, suverană şi incoruptibilă a operei „După baie” a lui Ressu o reflectă pe cea a Olympiei lui Manet, în ciuda stilului frust al artistului român.

ENESCU, Theodor – Camil Ressu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984. ENESCU, Theodor – Camil Ressu, Editura Academiei Republicii Populare Romîne – Institutul de Istoria Artei, Bucureşti, 1958. GUGUIANU, I. Christea – Camil Ressu, Colecţia Galeria Artiştilor Români, Casa de Librarie şi Editură Arta, Bucureşti, Ediţia I-a, aprilie 1942. SCHOBEL, Doina – Expoziţie retrospectivă Camil Ressu (catalog de pictură şi grafică), Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1981-1982.

height: 70 cm
custom: 49,5

50. După baie

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!