39. Natură statică cu stergar și pipă

  • Alexandru Ţipoia
    lot.sold: 3.250,00 EUR
    lot.estimate: 2.000,00 EUR - 3.500,00 EUR
    lot.sold: 3.250,00 EUR
signature
semnat şi datat dreapta jos, cu galben, Al. Ţipoia, (19)44
medium
ulei pe pânză
description
Pentru primele trei decenii de viață ale lui Alexandru Țipoia există o sumă de puncte biografice care îl definesc pe tânărul artist de la 1944. Studiile superioare sunt cele ce îi modelează pornirile artistice cultivate chiar în sânul familiei, astfel Țipoia intra în contact serios cu pictura la cursurile Academiei de Arte Frumoase din București, începând cu anul 1933. Primii maeștrii ce îi vor tempera și contura activitatea au fost profesorii Dărăscu și Gabriel Popescu, în preajma cărora tânărul va activa până spre absolvirea Academiei, în 1937. O primă călătorie în Italia se va dovedi hotărâtoare pentru traseul pe care și-l va impune artistul, în special în ceea ce privește înțelegerea artei la un nivel superior simplei apariții vizuale, un prim pas spre acel abstract de concepție. Dacă peisajul urban este cea mai pregnantă componentă a stilului impus de Țipoia în deceniul al cincilea al secolului trecut, aceasta se datorează unei viziuni realiste suprapuse unui studiu exhaustiv al formei și culorii. Suprafața devine ținta principală de studiu, planul formal fiind divizat și reorganizat, începând chiar cu planul perspectival, cel puțin în cazul peisajelor. Soliditatea lucrului după natură se va transpune treptat spre pictura în atelier, ce îi va deschide drumul și spre experimente interioare. Natura statică, preluată ca atare în forma ei clasică, va fi și ea remodelată sub imperiul exercițiului și experimentului, date ce se regăsesc totuși într-o atmosferă sobră, dar saturată. Tipică pentru perioada din care se extrage, opera de față ne prezintă o natură statică de o aparentă simplitate ascetică. Sentimentul transmis nu este eliminat de sintetizarea extremă pe care o încearcă Țipoia, chiar și în această apariție de o rigiditate stilistică aparte. Aspectul uleiului este coordonat de cele trei obiecte recognoscibile ce sunt “aruncate” într-o compoziție ce dorește să răspundă și altor probleme decât cele ridicate de realitatea imediată a atelierului. Viața (planta), hazardul (zarul) și existanța umană (pipa - drept viciu) trăiesc din plin într-o statică dispunere a lumii înconjurătoare, esențializată ca atare de ochiul sincer al unui pictor aflat în pragul maturității.
bio
TZIPOIA, Georges, “Alexandru Țipoia”, Alp’Impression, Geneva, 1997
dimensions
  • width: 39 cm
  • height: 33 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.