Întoarcerea de la târg - Artmark România

semnat stânga jos, cu roşu, ”Grigorescu”

ulei pe lemn

Viaţa ţăranului român şi-a găsit în opera lui Grigorescu elogierea, precum în cea a lui Millet, unde ţăranul francez devenea stâlpul unei epoci. Varianta românească pe care Grigorescu a reușit să o interpună subiectelor preluate a dus la conceperea unor motive dislocate din timp și spațiu, chiar dacă personajele puteau oricând să fie reintroduse fie în ruralitatea primordială, fie pe luncile și văile muntenești. Principalul efect atins de pictor a constat în evitarea scenei de gen în peisaj, tipologie picturală care o întâlnim în “peisajele” lui Aman. Tocmai această postură de întâietate pe care Grigorescu o oferă peisajului în fața schițării exacte a omului a condus la valorificarea de mai târziu a însuși subiectului uman. Țăranul, adus la rang de nobilitate plastică, nu a devenit doar expresie poetică a unui limbaj pictural avansat, ci a însumat toată calitățile intrinsece neamului românesc. Optând să se folosească de cele mai pure principii impresioniste, maestrul a pictat mereu în fața motivului și a negat apariția formală, exactă. Corectitudinea desenului, a formei și culorii, fixarea perspectivei și obiectivitatea ei, de toate acestea se înstrăinează voit, și propovăduiește o pictură afectivă, senzorială. “…Exact?...Ce înseamnează asta în artă? În sufletul tău e taina care dă vieață pânzei, nu în forma și culoarea exactă a lucrurilor. Acolo-i aerul, acolo-i mișcarea care nu pozează, acolo-i palpitarea caldă a liniilor de afară, prin care vorbește înțelesul din lăuntru”(din Alexandru Vlahuță, Viața pictorului N.I. Grigorescu, 1910). Mai mult, Grigorescu pare că a reușit să înțeleagă conceptul de observator, a cărui obiectivitate nu poate fi posibilă în orice moment al timpului. Astfel căuta să înțeleagă motivul, pe care îl analiza ore și zile la rând, și tot ceea ce constituia personajul sau grupul uman vizat:”…Ca să dai modelului tău mișcarea fundamental caracteristică, cea naturală, singura frumoasă, gândește-te la ce face neamul lui(a țăranului) de veacuri. În cadrul acelei îndeletniciri seculare vei găsi gestul adevărat, cu suflet cu tot”. Tot acest complex dezvoltat în jurul analizării țăranului român s-a tradus în multitudinea de ipostaze în care Grigorescu pictează, desenează și chiar trăiește. Casele singuratice, peisajul ce le înconjoară, țărăncuțele cu fuior sau cu turma, țăranul și carele lui, toate sunt pictate zi de zi, excesiv chiar, în căutarea acelei atmosfere, acelei stări sublime și eterne. În ceea ce privește ciclul tematic abordat, acesta se esențializează în faza de maturitate, progresiv chiar către perioada “albă”. Această esențializare a dus la remodelarea figurii țărănești, care, transpusă prin siluete emblematice dar neindividualizabile, a dus la crearea tabloului idilic al vieții de la sat. Apar astfel modelul tipic de frumusețe feminină, reprezentat în chipurile țărăncilor tinere și mereu vesele, modelul țăranului sau ciobanului, zvelt, ștrengar dar demn, sau tipologia muncii, prezentată mereu în fazele ei marginale, plecarea sau întoarcerea de la târg sau câmp. Dacă apelăm la întregul imaginar grigorescian observăm cum munca dispare, însă mereu e prezentat grupul uman, fie în care cu boi, fie în adevărate caravane spre sau dinspre locul efectiv al activității. Tocmai această extragere a acțiuni din discursul pictural caracterizează ciclul carelor cu boi, motiv ce se încarcă de lirismul tipic unei stări de suspendare temporală. Motivul drumului îl atrage pe Grigorescu în special în perspectiva specificității inițiale a întregii activități. Fără să renunțe la dezideratele plein-airiste, toate sursele de vizual sunt integrate peisajului, sau mai mult, naturii, drept deținătoare a cadrului compozițional. Așadar, în dezvoltarea plastică, rămân primordiale culoarea și lumina. Tratarea repetată a motivului reprezentat de carul cu boi, sau a celorlalte subiecte îndrăgite a condus la critici neapreciative, fiind considerat manierist. Dar însuși actul pictural deneagă în mare măsură această valență mai mult sau mai puțin negativă. “Repetiția în artă?- vai de cel care, privind un lucru frumos, deci viu, căci toate lucrurile frumoase sunt vii, privindu-l numai odată și numai dintr-un punct de vedere, crede că l-a văzut destul”, iată ce declara Grigorescu când era chestionat în această privință. În plus, întreaga sa perioadă de maturitate a fost caracterizată de o pictură dominată de sentiment. Astfel trăirea s-a refugiat în pensulație, atât de grăitoare în ultimii ani de creație. În special după 1890, anul în care Câmpina și împrejurimile devin principala sursă de vizual, Grigorescu a creat acel imaginar rustic, iar majoritatea peisajelor, cu sau fără prezență umană, sunt definite de tușa liberă, voiasă, ce nu trădează în nici o clipă mâna unuia ce se repetă inestetic. La o scrutare a întregii creații grigoresciene, cea relevantă perioadei și ciclului din care provine și “Întoarcerea de la târg”, putem lesne observa întâietatea unei anumite modalități de pictare. Acest tipism este imortalizat în sumedenia carelor cu boi care par că vin, desigur, din punctul de vedere al observatorului Grigorescu. Aproape toate scenele care înfățișează și portretizează viața țăranului român sunt caracterizate, și deopotrivă pictate, într-un spirit mai mult decât optimist. Acea idealizare s-a concretizat prin prezentarea,fără cusur, a unui trai ușor, voios, chiar într-un spirit relaxat și vesel. Vicisitudinile vieții sunt excluse de Grigorescu, care alege mereu subiecte generalizate, adevărate, dar filtrate mereu prin propria-i viziune estetică, care, evident nu tolerează părțile urâte și grele ale existenței. Pornind de aici putem extrapola și concretiza că pictura motivului trecător( întocmai dar și figurativ) se încadrează într-o notă distinctă. Probabil că Grigorescu punea în discuția atemporalitatea subiectului, care astfel pictat, cădea pradă timpului- timpul îmbătrânește, urâțește și omoară. În ceea ce privește stilul în care este pictat “Întoarcerea de târg”, „pânza” se încadrează în rândul celor mai valoroase care cu boi. Într-o pensulație liberă, Grigorescu pictează în tușe generoase, încărcate de tonalități dintre cele mai vii și expresive. Fluiditatea pastei conferă impresia de instantaneu, instanța fiind subjugată exclusiv culorii și pensulației. Peisajul este prezentat într-o lumină puternică de amiază, fapt relevat în special de pictarea eficace a registrului ceresc (albul împăstat prin cuțitul de paletă). Prospețimea și vivacitatea compoziției sunt atinse prin contrapunerea valorică a cerului, pictat în cele mai diafane acorduri de alb, cu registrul terestru, modelat în variațiuni de intensități penetrante, tipice suprafeței (verdele vegetației, ocrul teros al pământului). Luminozitatea este și ea menționată prin contrastul caloric dintre vegetația abundentă a unei veri târzii, cerul albicios și cadrul teros din centrul operei. Indiferent de modalitatea de prezentare, carul cu boi este una dintre cele mai reprezentative imagini pentru satul românesc impuse de Grigorescu şi totodată unul dintre cele mai cunoscute subiecte ale artei sale.

BREZIANU, Barbu, "Nicolae Grigorescu", Meridiane Publishing House, Bucharest, 1987 ENACHE, Monica (et al.), "Grigorescu – pictor al naturii, (catalog)", MNAR, 2008 NICULESCU, Remus "Expoziţia Nicolae Grigorescu, catalog", The Art Museum of the Romanian People's Republic, Bucharest, 1957 OPRESCU,George, "Nicolae Grigorescu, maturitatea și ultimii ani", Bucharest, Meridiane Publishing House, 1970 VLAHUŢĂ, Alexandru," Pictorul Nicolae Grigorescu", Bucharest, 1910

width: 50 cm
height: 30 cm

1896-1901

158. Întoarcerea de la târg [1896-1901]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!