150. Nocturnă [1941]

  • Ion Ţuculescu
    lot.sold: 50.000,00 EUR
    lot.estimate: 25.000,00 EUR - 35.000,00 EUR
    lot.sold: 50.000,00 EUR
medium
ulei pe pânză lipită pe carton
description
În preajma artei populare românești, spre care se va îndrepta încă din prima perioadă creativă, cromatica artistului Țuculescu se va arăta la începuturi subtilă, cu certe tinderi către sever, urmând ca mai târziu viziunile sale asupra lumii înconjurătoare să fie străbătute de sumbru și de stridențe, exprimate printr-un colorit aspru, spre violent și exaltări de tonuri. Observăm aceste tendințe expresive (de sorginte expresionistă), în creația sa începând cu sfârșitul anilor ’30, tendințe ce se vor intensifica tot mai mult pe parcursul următorilor ani. Astfel, în anul 1939, în cadrul celei de-a doua expoziții personale, deschisă la Ateneul Român, alături de tonurile strălucitoare a peisajelor rurale își vor face apariția acum și noi teme, de ordin dramatic, tratate de artist în intensități cromatice sumbre. Tendința expresionistă va continua și în cazul următoarelor expoziții personale din anul 1941 și din 1942, în cadrul cărora vom remarca apariția unui număr mare de peisaje rustice și de portrete, precum și o prezență tot mai accentuată a negrului, care va căpăta pe parcurs însușiri substanțiale. Lucrări reprezentative pentru această perioadă vor fi: „Noaptea salcâmilor”, „Birja” sau „Peisaj nocturn”, emblematice prin ambianța fantastică nocturnă, precum și pentru rezumarea sintetică și măreață a realității. Elaborate în jurul unei etici intime, cu elemente preluate din jurul vieții înconjurătoare, operele zugrăvesc registre imagistice restrânse, populate cu fragmente din natură, animale, case sau figuri, alături de o paletă spirituală, prin care artistul ne invită la o lectură de ordin fantastic. (G.M.)
bio
COMARNESCU, Petru, "Ion Țuculescu", Meridiane Publishing House, Bucharest, 1967. CÂRNECI, Magda, "Ion Țuculescu", Meridiane Publishing House, Sibiu, 1984. Catalogue of the "Ion Țuculescu" Retrospective Exhibition, National Museum of Art of Romania, Bucharest, 1999.
dimensions
  • width: 55.5 cm
  • height: 46.5 cm
research_info
Opera este reprodusă în monografia "Ion Țuculescu", Magda Cârneci, Ed. Meridiane, 1984 la cat. 12, sub titlul "Peisaj nocturn". Opera a participat la expoziția retrospectivă Ion Țuculescu, Sala Dalles, București, 1965. Opera este menționată și inventariată în catalogul expoziției retrospective Ion Țuculescu, Muzeul Național de Artă al României, București, 1999, la pag. 64, cat. 31, sub titlul "Peisaj nocturn". Opera este menționată și analizată în monografia "Ion Țuculescu", Petru Comarnescu, Ed. Meridiane, București, 1967 la pag. 20.
dating
1941
provenance
colecția istorică Chiriță Sava.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.