Himera pământului - Artmark România

semnat pe plintă, lateral stânga, D. Paciurea

bronz

La doar 17 ani, Dimitrie Paciurea se înscria la Școala de Arte și Meserii din București. Instituția era una dintre cele mai importante locații pedagogice pentru tinerii ucenici ai sculpturii la acea oră. Un exemplu clasic din epocă îl sublinia Ioan Georgescu, unul dintre cei mai importanți sculptori de la sfârșitul secolului al XIX-lea, și el cursant al școlii sus numite. Importanța instituției era marcată și de profesori, astfel, concomitent cu înscrierea lui Paciurea apare drept cadru didactic Wladimir Hegel, ce îi devine prim maestru și unul dintre cei mai fervenți susținători. Formarea artistică și-o desăvârșește în ultimii ani ai secolului XIX-lea, ca bursier în străinătate, înscriindu-se la Școala de Belle Arte din Paris în 1895. În cursul anului 1899, Paciurea călătorește tot ca bursier, în Italia și Germania, pentru ca, după 1900, să devină unul dintre cei mai importanți artiști ai noului val instituit de expozițiile Tinerimii Artistice. Primul deceniu al secolului XX marchează primele succese răsunătoare. În 1906 executa “Gigantul”, destinat expoziției jubiliare închinată celor 40 de ani de domnie ai lui Carol I. În 1909 câștiga premiul II în cadrul expoziției Tinerimii Artistice, era numit prin concurs, profesor la catedra de sculptură și modelaj la Școala de Belle Arte din București, devenind totodată și custode al Muzeului Aman. În ultimii 10 ani de viață, Paciurea se află la apogeul carierei sale artistice și didactice, anii ’20 marcând apariția Himerelor. În 1927 îi era decernat Premiul Național pentru Sculptură, în cadrul Salonului Oficial. Chiar dacă în opera lui putem vedea atât tăietura rodiniană, cât și halucinația modernistă, Paciurea rămâne pe baricadele unei creații unice, greu de reglementat în funcție de un singur stil. Constanta o putem însă regăsi în ciclul bine conturat al portretelor psihologice, ce îl apropie pe sculptor de haina apăsătoare a unui expresionism de viziune. Simbolismul pare a explica cauza unor opere ca “Zeul războiului”, "Sfinxul” sau “Zeul Pan”, iar efectul atins amintește de principalele atribute ale unui curent profund psihologic, relatat ca atare prin aprofundarea propriului eu. Ciclul “Himerelor” reprezintă fără îndoială apogeul și maturitatea deplină a creației lui Dimitrie Paciurea, el rămânând în mare parte unic în imaginarul grafic și sculptural românesc al ultimei sute de ani. Având ca origine crearea Sfinxului (1911), ciclul avea să se desăvârșească în cursul deceniului trei al secolului XX, când Paciurea desenează și modelează celebrele „Himera apei”, „Himera pământului” sau „Himera văzduhului”, dar și restul de compoziții ce descriau același simbolism grăitor și profund. Putem alătura, de fapt trebuie alăturate aici opere mai timpurii față de cele trei enumerate, ca “Zeul războiului” (cca.1915), Himera-vultur(1919) sau Satir (1923), ele fiind sursa de inspirație pentru apogeul acestui ciclu, materializat între 1926-1928. S-a încercat încă de la apariția lor o interpretare a sursei de inspirație ce l-a motivat pe Paciurea să ajungă la aceste imagini purtate de simbol în multe arii expresive. Fie din surse populare, fie filosofice sau mitologice, Himerele lui Paciurea par a fi expresia unui eu propriu, atras de spiritele naturii (pământul, apa și cerul). Apariția himerelor nu este întâmplătoare, firul lor evolutiv punctând anumite etape până la materializarea finală. Un aspect foarte important constă în seria impresionantă de schițe, desene și crochiuri pe care Paciurea le-a realizat drept prim pas în evocarea imaginației în figurativ. Caietele de schițe ne relevă munca pe care sculptorul a depus-o pentru a esențializa aceste făpturi. O remarcă interesantă în ceea ce privește evoluția către forma cunoscută a himerelor este că desenul a plecat de la sintetizarea unor nuduri, care, treptat, trecând prin procese de ambiguizare și esențializare, devin mai întâi asexuale, apoi își pierd în mare parte și componenta umană, transformându-se în aceste ființe la bariera dintre uman, fantastic și animalic. Iconografia dezvoltată de Paciurea în întreaga serie a himerelor, fie la cele care nu poartă în nume o încărcătură aparte, fie la cele dedicate unui spirit al naturii, pare să fie înrudită la o primă vedere cu studiul fantasticului, în special al celui plăsmuit de imaginarul uman în antichitatea grecească și în Evul Mediu. În fapt Chimera, fiica lui Typhon și a Echnidei, îi era sigur cunoscută lui Paciurea. Trăsăturile acestei progenituri erau bine definite în mitologia greacă: corp de leu, cap de capră și coadă de șarpe, fiind în corelare și descendență a Geei. Este foarte posibil ca Paciurea să se fi folosit de acest prim prag figurativ, pe care ulterior l-a contopit mitologiei populare românești, în special în cazul Himerelor realizate în perioada 1926-1928, atunci când prind viață himerele dedicate spiritelor. Himera Pământului, alături de cea a Apei și a Văzduhului grăiesc fără dubiu de miturile populare, unde elementele naturii tronează: pământul, apa, aerul și focul. În cazul Himerei Pământului, sursele populare sunt poate și mai clare, Țâncul Pământului sau Cîinele Pământului fiind o ființă care cel puțin pare să poarte încărcătura simbolică pe care Paciurea o oferă sculpturii. Undeva la limita dintre spirit, paznic și monstru, Cîinele Pământului poate fi o sursă de inspirație, amintind într-un fel de un Cerber autohton, dată fiind alăturarea acestuia unui registru mortuar. Farmecul sculpturii finale este însă atins prin antropomorfizarea capului, care, visător și alienat, conferă operei un aer spiritual aparte, simbolurile fiind din nou redistribuite de efectul de solitudine atins de chipul cvasi-feminin. (I.P.)

Șotropa, Adriana, “Visuri și himere”, Ed. Compania, București, 2009

depth: 33 cm
width: 58 cm
height: 55 cm

În cadrul expoziției comemorative "Paciurea", Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1957, la cat. 46 este documentată opera "Himera Pământului", h=55 cm, din colecția Pompiliu Papahagi. O variantă a operei se regăsește în expunerea Muzeului Naţional de Artă al României, fiind clasată la categoria Tezaur a Patrimoniului Național Mobil.

1927-1928

anii '50, probabil colecția Pompiliu Papahagi; până în 1985, colecția Grigore Geamănu, jurist, decan al Facultății de Științe Juridice și Administrative din București, ambasador în Elveția (1959-1962), membru al Consiliului de Stat (1961-1967), ambasador în Turcia (1968-1971); din anii '80, colecție privată bucureșteană.

2^C. Himera pământului [1927-1928]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

2C. Himera pământului [1927-1928]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

2^C. Himera pământului [1927-1928]