Irina - Artmark România

signature

semnat dreapta sus, cu brun, "Tonitza"

medium

ulei pe pânză

description

Afirmându-se ca artist către mijlocul celei de-a doua decade a secolului al XX-lea prin teme sociale, prin grafica sa militantă și mai târziu prin temele copilăriei și ale adolescenței, Nicolae Tonitza se convertește într-un autentic artist al umanului, unde omul va ocupa un loc definitoriu. Încă de la începutul activității sale creatoare subiectele sale, preponderent sociale, iau naștere în jurul ororilor de război și ale burgheziei exploatatoare, ilustrând scene semnificative din viața celor oprimați, a celor „umili”. Alături de activitatea artistică și militantă, lui Tonitza i se alătură și misiunea de critic, reușind să ilustreze o viziune justă asupra fenomenului plastic românesc, îndreptându-și de asemenea atenția și către publicul social, care avea nevoie de instruire în ale artei, dorind să îl ridice la „o nouă demnitate”. Revenind la activitatea sa de pictor, unul din momentele însemnate ale creației sale îl reprezintă momentul Vălenilor de Munte, când interesul artistului pentru lumea copilăriei – tematică care îi vor defini în viitor calitățile de pictor al copiilor - va fi preponderent. Exploatarea temei îl va ajuta pe artistul Tonitza totodată să își definească o nouă gamă coloristică, care dobândește profunzime. Va fi o etapă în care din atent analitic al realității pictorul Tonitza se va transforma într-un pictor sensibil al culorii și al construcției plastice, ajungând de la amplificarea instanței picturale la atingerea unei corespondențe naturale. Manifestată în preajma familiei și a apropiaților adunați la Văleni (Catrina, Petru, Irina (Mica), Nineta, Ticuleana, Țuca, Ionel a lui Mohor), tema copilăriei va da viață unui nou orizont creativ, fiind contemplată de artist până spre sfârșitul creației. Afecțiunea sa va fi îndreptată și către ceilalți copii din orășelul muntenesc, pe care artistul îi întâlnea la joacă și cărora le înălța zmee în urma rugăminților înduioșătoare. Deseori îi scriau, vârându-i pe fereastră dimineața și seara scrisori de un inedit cuceritor, în care îi adresau diverse cereri inocente. Ilustrați încă din leagăn, precum și mai târziu, copiii sunt surprinși în fiecare gest și mișcare de artistul care își concentrează întreaga lui putere în deslușirea fermecătoarei lor inexperiențe și armonioase dezordini. Primele exemple le observăm în preajma anului 1912, când realizează opere ca „Joc de copii”, „Cap de fetiță”, „Ticuleana” sau „Bébé”, precum și în anul 1916, când le dedică albumul „Din lumea celor umili”, din cadrul expoziției din Pasajul Majestic, când expunea alături de Ștefan Dimitrescu. Astfel, tema copilăriei avea să conducă în timp la ecloziunea talentului său artistic. Tipul de copil ce ia ființă în viziunea sa va fi rezultatul propriei sale experiențe părintești, precum și al propriei concepții despre lume. Nu mult timp după șederea sa la Văleni, Tonitza are să dedice copiilor câteva articole, pe care le publică în periodicele „Rampa” și „Aquaforte”, îmbrățișându-i în acest mod și pe cei mai puțin fericiți, la suferința cărora nu putea rămâne indiferent. Preocupat de dezvoltarea estetică a copilului, artistul va organiza din proprie inițiativă timp de 3 ani consecutivi (1926-1928), un concurs de desen pentru copii, organizat cu scopul de a-și controla propriile observații anterioare și de a trage concluziile cele mai potrivite asupra unor probleme plastice. Artistul semnala totodată rolul educației sensibilității copilului, neglijată și suprimată de sistemul educațional ostil. Spre sfârșitul anilor ’20 îl regăsim pe artistul Tonitza în plin freamăt artistic, activitatea sa putând fi observată în preajma manifestărilor expoziționale ale „Grupului celor patru”, ale „Salonului Oficial de desen și gravură”, ale „Expoziției Internaționale” de la Barcelona sau ale „Expoziției de acuarele și desene” din atelierul său (str. Dimitrie Racoviță, nr. 5), precum și o neobosită activitate publicistică în cadrul periodicelor „Adevărul”, Cuvântul” sau „Proletarul”. Orbitând în jurul temei copilului și a copilăriei, îi observăm deseori în reprezentările sale chiar pe proprii copii. Astfel, Catrina, Petru și Irina, evidențiați cu propriul nume de foarte puține ori, îi identificăm sub denumiri ca „Portret de copil”, „Copilul florăresei”, „Katiușa lipoveanca”, „Fetiță șezând” ori pur și simplu „Studiu”. Contemplate sub ochii protectori ai tatălui, chipurile celor dragi iau diferite stări sufletești. Uneori de bucurie, alteori de visare, de curiozitate sau nedumerire, micile ființe impresionează prin întreaga lor ființă și fermecătoare inexperiență, prin spaimele impuse de tradiție și de autoritate, precum și prin pasiunea pentru tot ce însemna mișcare liberă și bucurie a vieții. Aplecat spre contemplație, artistul tratează suprafețele prin pete sensibile de culoare, eliminând detaliul și înlăturând academicul și pitorescul, în favoarea simplificării sugestive. Astfel, formele, lăsând deoparte aparența lor exterioară, mărturisesc adevărate stări de spirit, simboluri și sentimente – învăluind arta tonitziană în particularități autentice. (G.M.)

dimensions

width: 36 cm
height: 40 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

87. Irina

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!