34. Mașină de zburat [1981]

  • Jules Perahim
    lot.sold: 6.000,00 EUR
    lot.estimate: 3.000,00 EUR - 5.000,00 EUR
    lot.sold: 6.000,00 EUR
signature
semnat și datat dreapta jos, cu negru, "Perahim, (19)81"
medium
ulei pe carton
description
Unul dintre cei mai longevivi reprezentanți al picturii suprarealiste, Jules Perahim își desfășoară arta în jurul unei lumi alternative, unde oniricul, spațiul atemporal și nerealul devin noile devize și inspirații. Mișcare refractată în câmpul artelor vizuale și al literaturii între cele două războaie mondiale, suprarealismul era definit de André Breton în manifestul său din 1924 ca un mijloc de reunire a tărâmurilor conștiente și inconștiente ale experienței, atât de complet încât lumea visului și a fanteziei se poate alătura lumii raționale cotidiene, într-o realitate absolută, ce devine suprarealitate. Începându-și cariera foarte timpuriu, Jules Perahim avea să se avânte în perioada anilor interbelici într-o adevărată aventură poetică, devenind unul din principalele figuri ale avangardismului românesc de manieră suprarealistă. Noua sa abordare se adresa spontanului, care pornea neașteptat, având în substrat premiza renunțării la orice îngrădire sau dogmă ce putea interveni asupra liberei creații. Colaborarea cu revistele de stânga („Viața imediată”, „Unu”, „Alge”, „Cuvântul liber”), în cadrul cărora contribuia cu desene suprarealiste, aveau să îl situeze pe tânărul Perahim sub semnul unei poziții înaintate - anticonformiste și antiburgheze, influențând prin activitatea sa continuitatea și importanța noii mișcări. Anul 1981 îl găsește pe Perahim în Franța, unde se stabilea încă din 1969, într-o neobosită activitate artistică, susținând numeroase expoziții, la Tel Aviv, Saint-Nazaire, Paris sau Lyon. Anul 1981 va fi totodată anul în care formatul pânzelor sale se va schimbă și își va face apariția peisajul, perioadă în care va realiza opere precum: „Flautist”, „Plimbător”, „Magnetul” sau „ Mașină de zburat”. (G.M.)
dimensions
  • width: 41 cm
  • height: 24 cm
dating
1981

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.