102. Spre izvor

  • Constantin Artachino
    lot.estimate: 15.000,00 EUR
    lot.estimate: 15.000,00 EUR - 20.000,00 EUR
    lot.not_sold:
signature
semnat dreapta jos, cu brun, "C. Artachino"
medium
ulei pe pânză
description
Afirmarea, iar mai apoi întreaga activitate artistică a pictorului Constantin Artachino, se produce în acea perioadă numită generic interbelică, deosebit de importantă şi de reprezentativă pentru pictura românească, datorită autenticei amalgamări dintre specificul naţional şi curentele artistice europene. Astfel, de la sfârşitul secolului al XIX-lea (începutul carierei lui Artachino) şi până la sfârşitul activităţii pictorului, în arta acestuia penetrează, rând pe rând, academismul și simbolismul, din ale căror modele stilistice selectează doar ceea ce corespunde propriei personalităţi înclinate către respect şi norma clasică, evitând formele şi culorile criante, artificialul sau estetizările voite. Artachino dovedeşte în operele sale o adaptabilitate a motivului reprezentat la curentul artistic, rar întâlnită la alţi pictori români. Indiferent de perioada de creaţie sau de stilul preferat, întreaga creaţie artistică a lui Artachino reflectă dezinteresul vădit al creatorului pentru elementele cazuale, astfel încât impresia, ca efect al trasformărilor atmosferice, nu-l atrage. Pentru Artachino, raportul dintre lumină şi umbră se află într-un perfect echilibru, creaţiile acestuia dând deseori impresia unei monocromii, în sensul reducerii paletei cromatice la o singură culoare dominantă. Având dimensiuni considerabile, lucrarea „Spre izvor” aparține manierei specifice artistului, bazate pe echilibru şi obiectivitate faţă de ceea ce vede. Se remarcă şi în acest caz scena cu un singur personaj - tânăra ţărăncuţă în port popular şi cu cobiliţă pe umeri – cuprins într-un spaţiu (specific zonei de deal) dominat de o melancolică solitudine. Aşa cum ne-a obişnuit, Artachino evită în prezenta operă, orice efect ce ar putea sa inducă privitorului o stare de emoţie, singurul efect dorit fiind acela dat de distanţarea impusă prin crearea unei atmosfere de încremenire, evidentă prin liniile corecte ale desenului, limpezimea formelor şi lipsa luminii solare; singura acumulare a luminii se realizează în albul strălucitor al cămăşii ţărăncii, pus şi mai mult în valoare de roşul purpurat al fotei. La exaltarea personajului participă şi masa amplă de verde pământiu a dealurilor construite în mai multe planuri.
dimensions
  • width: 110 cm
  • height: 130 cm
research_info
Opera a participat la Expoziția "Capodopere ale picturii româneşti între Academism şi Modernism", Bucureşti, 2013.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.