129. Natură statică cu trei vase și mere

  • Alexandru Ciucurencu
    lot.sold: 23.500,00 EUR
    lot.estimate: 12.000,00 EUR - 18.000,00 EUR
    lot.sold: 23.500,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu negru, "AC"
medium
ulei pe pânză
description
Reprezentant al vremii moderniste, în spiritul căreia s-a manifestat și „colorist de altă natură”, așa cum îl descria colecționarul Zambaccian în scrierile sale, artistul Ciucurencu devine creatorul unei opere înclinate spre intensitate. Cu o premiză întemeiată pe înțelegerea adevărului pictural, deprinsă încă din anii de studiu de la Paris, artistul Ciucurencu va îmbrățișa drept premise trei mijloace fundamentale de expresie: linia, culoarea și valoarea. Formele sunt prezentate sumar, prin intermediul liniei, sugerând volumele. Element important al limbajului său plastic, cu rolul de a despărți suprafețele, linia va dobândi totodată și o puternică funcție emoțională. Fie că este vorba de peisaje, naturi statice, portrete, compoziții cu tematică socială sau flori, concomitent cu reducția severă a amănuntelor exterioare, artistul va acorda o mare atenție formei materiale, realitatea devenind astfel unul din punctele sale de plecare, care va rămâne totodată și punct de referință directă. Surprinse în proximitatea realității sale, compozițiile cu flori se vor afla printre subiectele sale predilecte. Tratate „alla prima”, în jocuri avântate de penel, alături de sinteze picturale și potențări coloristice, compozițiile cu flori vor sta drept mărturie unei evoluției creatoare moderne, în cadrul cărora prospețimea și luminozitatea paletei vor prima. (G.M.)
bio
JIANU, Ionel, „A. Ciucurencu”, Ed. de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958. OPRESCU, George, „Alexandru Ciucurencu”, Ed. Meridiane, București, 1962. DEAC, Mircea, „Ciucurencu”, Ed. Meridiane, București, 1978. FLOREA, Vasile, „Ciucurencu”, Ed. ARC 2000, București, 1995.
dimensions
  • width: 50 cm
  • height: 61 cm
research_info
Opera a participat la expoziția "Naturi statice și flori în pictura contemporană", Muzeul de artă Iași, 1994. Opera a participat la expoziția "Florile în pictura românească din colecții particulare", Muzeul Național Cotroceni, București, 2004.
provenance
colecția Victoria și Vasile Parizescu.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.