22. Trandafiri


  • Gheorghe Petraşcu
    lot.sold: 30.000,00 EUR
    lot.estimate: 25.000,00 EUR - 35.000,00 EUR
    lot.sold: 30.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu negru, G. Petraşcu

medium
ulei pe carton
description
Student la Facultatea de Ştiinţe Naturale din Bucureşti, a urmat şi cursurile Şcolii de Arte Frumoase, la clasa profesorului G. D. Mirea. Recomandat de Grigorescu ministrului de Instrucţie Spiru Haret, a primit o bursă la Paris, în 1898, unde a urmat cursurile Academiei Julian în atelierul lui Bouguereau şi Gabriel Ferrier (1899-1892), fiind influențat de curentul impresionist. A participat la înfiinţarea Tinerimii Artistice alături de Ştefan Popescu, Ipolit Strâmbu, Kimon Loghi, Arthur Verona, Ştefan Luchian, Nicolae Vermont şi Frederic Storck și a deschis prima sa expoziţie personală la Ateneu, în 1900. A expus la Saloanele Oficiale şi în cadrul Tinerimii Artistice. În 1919, a călătorit în Nordul Franţei, pe urmele lui Grigorescu, la Vitré, Morlaix, Saint Malo, Saint Enogat sau Dinard. George Oprescu remarca cele câteva motive care l-au inspirat de-a lungul timpului pe artist - autoportretele sau portretele celor apropiați, peisajele și numărul impresionant de naturi statice. În ceea ce privește naturile statice, observa filiația cu opera artistului francez Chardin. Curiozitatea pasionată cu care tratează tema, forța realistă și aspectul sobru al execuției le era comună. În ceea ce privește florile, deși a preferat regnul mineral, motivul i-a fost drag, Vasile Florea inventariind - de la ‘’două pânze cu flori în 1903 și patru în 1913, a ajuns să expună nu mai puțin de patruzeci în 1919’’. Florile lui Petrașcu ‘’se supun și ele, ca tot ce a pictat, viziunii sale statice’’, și-au păstrat coloritul, dar au pierdut din prospețime, mineralizându-se. În redarea perspectivei, operează aceeași simplificare a spațiului, reducând din adâncimea tabloului, prin comprimarea planurilor.
bio
CONSTANTINESCU, Paula, SCHOBEL, Doina, ‘‘Expoziție de pictură Gheorghe Petrașcu’’, Muzeul de Artă al R.S.R, București, 1972 FLOREA, Vasile, ‘‘Gheorghe Petrașcu’’, Ed. Meridiane, 1989 OPRESCU, George, ‘‘Gheorghe Petrașcu’’, Ed. Meridiane, București, 1963
dimensions
  • width: 20 cm
  • height: 32 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.