206Т. Doamna cu cățel (Portretul Anicăi Balș) [1839]

  • Albert Decker
    lot.sold: 9.000,00 EUR
    lot.estimate: 9.000,00 EUR - 15.000,00 EUR
    lot.sold: 9.000,00 EUR
signature
semnat și datat lateral stânga, cu ocru, ”Decker, 1839”
medium
ulei pe pânză
description
Provenind dintr-o familie renumită de artiști, Decker va lucra încă din adolescență alături de tatăl său, Johann Stephan Decker, cât și cu frații Georg și Gabriel, și ei portretiști importanți. Contemporan cu epoca Biedermeier, Decker se va mula perfect pe stilul mijlocului de secol XIX, devenind la Viena, pe la 1840, unul dintre cei mai iscusiți portretiști de atelier. Stilul Biedermeier avea să ia cu asalt Europa post-napoleoniană, și avea să se manifeste în toate genurile artei, dar cu precădere în cele ce duceau la dezvoltarea noilor tendințe intimiste în evoluția societății. De astfel, stilul avea să surprindă modernizarea vieții urbane pe întreaga suprafață a Europei, inclusiv în Principatele Române. Având ca punct principal de manifestare Viena post-1815 (Decker se năștea în 1817), Stilul Biedermeier devenea stilul unei întregi clase sociale, o burghezie în plin avânt. Portretul realizat de Decker în 1839 ne prezintă un astfel de membru al unei noi clase sociale, cea care își reconsidera statutul chiar și prin comanda unor portrete ale membrilor ei. Făcând parte din colecția istorică Manu, putem presupune că doamna portretizată în această postură relaxată, familiară și intimă făcea parte din larga genealogie Manu (Mano). Datele restrânse referitoare la acest portret nu ne-au dus către o identificare exactă a personajului, însă putem presupune că este rezultatul unei comenzi exacte date lui Decker pentru realizarea acestuia. Chiar dacă Albert Decker era deja stabilit la Viena în 1839, nu putem exclude ca acesta să fi călătorit în spațiul românesc, mai ales având în vedere faptul că la 1840 realiza portretul lui Mihail Sturdza, pe atunci domnitor al Moldovei. Cu toate acestea, portretul este una dintre cele mai reușite exemple ale portretului Biedermeier realizat în spațiul central-estic al Europei, amintindu-ne de trăsăturile extraordinare ale acestui Stil pan-european.
dimensions
  • width: 95 cm
  • height: 118 cm
research_info
Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural Mobil, prin ordinul ministrului culturii nr. 2617 din 04.09.2015.
dating
1839
provenance
colecția vornicului Ioan (Iancu) Manu (1803 - 1874); colecția gen. George Manu (1833 - 1911); colecția Constantin G. Manu (1871-1959); 1948, gestiunea Muzeului Alexandru Saint-Georges; din 1949, colecția Muzeului de Artă Bacău; din 2020, colecția urmașilor lui Constantin G.Manu.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.