69. Portretul lui Eunice Gardiner [1964]

  • Dimitrie Berea
    lot.estimate: 2.000,00 EUR
    lot.estimate: 2.000,00 EUR - 3.500,00 EUR
    lot.not_sold:
signature
semnat și datat dreapta jos, cu roșu, ”Berea, (19)64”
medium
ulei pe pânză
description
Parcursul artistic al lui Dimitrie Berea va urma, inițial, asemenea multor altor artiști contemporani lui, calea deschisă a Parisului. Pictorul se va stabili, în final, dincolo de ocean, în Statele Unite ale Americii. Se afirmă atât ca desenator, cât și în postura de colorist. În faza inițială a creației sale, la București, își exersează calitățile de portretist și cercetează îndelung psihologia ființei umane. Constantă a operei sale – invazia culorii – îl va urmări în toate etapele carierei sale artistice. Exilul în afara granițelor țării se va transcrie în prietenii cu personalități de marcă ale vremii: Dali, Picasso, Brâncuși, Derain și Dufy. La Paris, Monte Carlo sau Nisa, Dimitrie Berea expune alături de Bonnard, Matisse sau Picasso. În anii ’60, artistul a acceptat numeroase comenzi de la personalități artistice și figuri celebre ale perioadei. Devine unul dintre pictorii oficiali ai starurilor de la Hollywood, astfel că va ajunge să picteze individualități precum: Salomé Murat, Dali, actrițele Luise Rainer, Merle Oberon, Katharine Hepburn sau Nancy Reagan. Lucrează la Paris, New York și San Francisco, acolo unde își avea locuințele-atelier. Operele sale se află în muzee importante din Roma, Madrid, Londra, Paris, New York, San Francisco sau Vatican. Dintre colecțiile reputate care au inclus lucrări semnate de Berea, amintim: Winston Churchill, Ducele și Ducesa de Winsdor, Henry Ford II, Salvador Dali sau Regina Elizabeta a II-a a Angliei. În opera de față, artistul își îndreaptă atenția către transpunerea pe pânză a lui Eunice Gardiner. Originară din Londra, aceasta debutează ca model pentru Christian Dior la Paris. A pozat, de asemenea, pentru Vogue, Harper’s Bazaar sau Junior Bazaar. A fost membru fondator al Ford Modelling Agency și a studiat arta și moda la Torino, în Italia. În 1967, Eunice Gardiner i-a servit drept muză și lui Dali, care a consemnat prezența frumosului model în maniera sa specifică, într-o lucrare cu accente suprarealiste.
bio
Catalogul expoziției ”Berea”, 24 ianuarie – 14 februarie 1943, Galeriile Kretzulescu, București.
dimensions
  • width: 64 cm
  • height: 92.5 cm
research_info
Opera este reprodusă în ”Manualul Colecționarului de Artă”, Tudor Octavian, Editura Dinasty Books, 2014, la pag. 148. Opera este reprodusă în monografia ”Dimitrie Berea”, Mihai Săndulescu, București, Editura Monitorul Oficial, 2021, la pag. 211.
dating
1964

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.