După petrecere (Natură statică cu fructe și vin franțuzesc)

semnat și datat dreapta jos, cu brun, "Th. Aman, (18)83"

ulei pe pânză

Cunoscut drept artistul român cel mai reprezentativ al picturii noastre clasice, Theodor Aman şi opera creativă a acestuia stau mai ales sub semnul epocii în care pictorul a trăit şi al schimbărilor produse, atât în câmp politic, cât şi cultural, de ideile revoluţiei de la 1848 sau de crearea statului modern. Influenţa gândirii paşoptiste şi-a spus cuvântul asupra artiştilor ca Rosenthal, Negulici, Iscovescu, Lecca (ce şi-au exprimat dragostea faţă de popor prin picturi de portrete ale fruntaşilor revoluţionari sau picturi de scene istorice) al căror respectuos continuator a fost nimeni altul decât Theodor Aman, ce s-a alăturat acestora prin intermediul tematicii istorice. Preocupările şi tendinţele istorice ale pictorului, specifice primelor perioade ale creaţiei sale, vor fi contrastate, în intervalul imediat următor anilor ’70 - ce coincide cu perioada de maturitate artistică - prin viziunea înnoitoare, eliberată de anumite rigidităţi. Chiar dacă tematica predilectă este cea a peisajului, a scenelor sub cerul liber, în grădină, în parc, Theodor Aman nu devine un plein-air-ist în adevăratul sens al cuvântului, însă paleta mai luminoasă, o mai mare libertate a tuşelor contribuie la realizarea unor compoziţii mai aerate, în care atmosfera este mult mai mult sugerată prin vibraţiile de lumină. În creația din ultimul deceniu de viață, de altfel cel mai prolific, descoperim un pictor ce își mută centrul (sau centrele) de interes. Peisajul și natura statică predomină acest ultim deceniu de viață -1880-1890, atât prin cantitate, cât mai ales prin calitate. Compozițiile mitologice și istorice își pierduseră din importanță, de asemenea și portretul își cunoscuse apogeul, singurul subiect în vervă fiind indiscutabil scena de gen. Primele naturi statice - subiecte florale- apar în primii ani de la întoarcere în București, când Aman face câteva „exerciții” cromatice, aflat încă sub influența academismului francez. După 1875 apar primele opere cu adevărat importante, opere în care poate fi observată o aplecare mai sârguincioasă asupra compoziției. Structura naturile moarte prinde contur în contextul în care Aman nu se avântă nici o clipă în experimente cromatice tipice impresioniștilor - cu care era contemporan. El rămâne fidel unui realism academic, unde instanța fotografică reprezenta un criteriu estetic important. Majoritatea operelor gravitează în jurul florilor sau a fructelor, însă există și o categorie - în care regăsim și opera de față - cu o recuzită eclectică. Obiecte personale, veselă, ulcioare, statuete și alte obiecte de mici dimensiuni compun uleiuri excepționale. Reconstrucția acestui imaginar de interior ne ajută să completăm acea imagine a fastuoaselor scene de gen cu propriul atelier. Balurile, seratele și bancheturile pictate de Aman, organizate sau imaginate în propriile săli ale casei atelier par să își găsească un pandant estetic în aceste naturi statice. Ele amintesc încă o dată de pasiunea lui Theodor Aman pentru creația artiștilor flamanzi, iar filiera din care se extrage natura statică de față este evident coordonată de creația olandezilor din secolele XVII-XVIII. Acel Pronkstilleven, în care natura statică clasică este dusă la niveluri obsecene de abundență, cu flori, mâncare prețioasă, vânat, obiecte de veselă și o multitudine de elemente decorative (tipice barocului) este evident apreciată de Aman. Filtrată și racordată la un spirit autohton, ce ținea mai mult de finețe și bun gust, de eleganță, dar și de efect decorativ, natura statică practicată de pictor în ultimii 15 ani de cartieră definește nu doar interesul stilistic al artistului, ci și gustul (uneori desuet) al publicului. Este clar că aceste opere erau direcționate unei clientele anume, Aman realizând aceste opere cu scopul precis de a le vinde țintit. Aman clasicul, romanticul și academicul reușea totuși în ultimul deceniu de carieră să deschidă noi drumuri încă o dată. Latură inedită a acestor naturi statice deschide de altfel o discuție interesantă despre dihotomia creației lui Aman din acea ultimă perioadă. Natura statică clasică se opune total compozițiilor în peisaj pe care pictorul le lucrează în acei ultimi ani, în plein air. Grădina proprie, casa fratelui sau peisajele din Sinaia și din călătoriile în Belgia vibrează către realism și impresionism, reprezentând experimente cromatice moderne, în vreme ce naturile statice reprezintă un omagiu pentru pictura maeștrilor flamanzi pe care Aman îi cunoscuse la mijlocul secolului al XIX-lea în Paris. În ”Natură statică cu fructe și vin franțuzesc” identificăm fructe (pere, prune, caise, mere și dovleac), flori, o sticlă de champagne, un surtout de table monumental, decorat cu putti, dar și o selecție de veselă și obiecte de argint pe care Aman sigur le poseda. Practica scenografierii unei compoziții o poseda încă din perioada pariziană, când își recompune romantic atelierul de lucru. Această practică o va folosi Aman așadar în construirea acestor naturi statice, unind încă o dată, la nivel estetic, procesul prin care pictorul lucra natura statică și interiorul. De o senzualitate aparte, „După petrecere” punctează încă o dată măiestria lui Theodor Aman, minuțiozitatea pensulației, viziunea decorativă și capacitatea extraordinară de a compune structuri picturale atât de atractive.

BOGDAN, Radu, Theodor Aman, Ed. De Stat pentru Literatură şi Artă, 1955<br />CISEK, Oscar Walter, Aman, Ed. Ramuri, Craiova, 1931<br />FLOREA, Vasile, Theodor Aman, Ed. Meridiane, 1972<br />IONESCU, Adrian-Silvan, Centenar Theodor Aman, Ed. Venus, 1991

width: 90 cm
height: 60 cm

Opera avea să stea în posesia lui Theodor Aman încă câțiva ani după pictarea din 1883. În tabloul "În atelierul pictorului (Doamna Aman cu nepotul)", Muzeul Theodor Aman, inv. nr. 99 se poate observa opera "După petrecere" panotată pe peretele frontal, deasupra celor două personaje.

1883

colecția Prof. D.H.C. ing. Mircea Mihăilescu (1920-2006). Absolvent al Facultății de Politehnică din București (1944), Mircea Mihăilescu își va petrece prima parte a carierei (1944-1964) în capitală, unde a fost Șef de Lucrări la Catedra de Beton Armat - Facultatea Politehnică, profesor în cadrul Academiei de Tehnică Militară și șef de atelier la Institutul de Proiectări Construcții Tip. Ultima parte a vieții, după 1964, o petrece în Cluj, unde, pe lângă cariera didactică (profesor și șef al Catedrei de Beton Armat în cadrul Institutului Politechnic), va realiza și cele mai însemnate realizări. A fost expert consultant pe lângă Ministerul Transporturilor și Ministerul Energiei Electrice, conducător de doctorate în specialitatea beton armat (din 1968) și a fost distins de nenumărate ori pentru activitatea inginerească (premiul “Aurel Vlaicu" al Academiei Române, diploma "Constructor al Secolului XX" sau titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice Cluj-Napoca).

176^C. După petrecere (Natură statică cu fructe și vin franțuzesc) [1883]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

176C. După petrecere (Natură statică cu fructe și vin franțuzesc) [1883]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

176^C. După petrecere (Natură statică cu fructe și vin franțuzesc) [1883]