2. Nomazi

  • Teodor Harşia
    lot.sold: 1.700,00 EUR
    lot.estimate: 2.000,00 EUR - 4.000,00 EUR
    lot.sold: 1.700,00 EUR
signature
semnat și data dreapta jos, cu brun închis, T. Harșia, (19)38
medium
ulei pe pânză
description
Alegerea unui repertoriu de inspirație marginală a reprezentat pentru Harșia modalitatea personală de a accepta peisajul drept o prelungire a propriei simțiri față de artă. Chiar dacă face mai mult peisaj urban, pictând Clujul sau Dejul, imaginile prezentate de ardelean nu au căutat niciodată apariții grandioase sau foarte recognoscibile. Atras de materialitatea zidăriei, de prospețimea cromatică oferită de patina vremii asupra aspectelor urbane, Harșia a ales colțuri personale, poate chiar marginale. Rezonanța austeră a zidurilor de piatră l-au îndreptat pe pictor și spre peisajul rustic, provincial, modelând paleta în funcție de contactul din ce în ce mai pregnant cu natura și atmosfera satului transilvănean. În opera de față, Harșia alege un subiect profund al artei românești, care, atunci când nu suferă interpretări părtinitoare, poate oferi o imagine de ansamblu asupra propriei viziuni plastice. Pe filieră tradițională, tema nomadului, a țiganului sau a negustorului călător apare ca un profund element românesc al spațiului intracarpatic. De factură grigoresciană, șatra putea apărea în imaginarul lui Harșia și din motive mult mai subtile. Dată fiind maniera impresionistă pe care o mânuia excelent, Harșia putea fi atras în primul rând de apariția pitorească a unei culturi profund pământene. Într-o pictare vibrantă, artistul nu stăruie mult în fața subiectului și se lasă purtat de penelul împăstat, singurul ce poate modela întreaga compoziție. Opera prinde materialitate nu numai din cauza unei pictări generoase, ci mai ales din cauza calităților teroase ale culorilor alese. Aceste brunuri și ocruri par singurele capabile să ofere, într-un regim cât mai veridic și însuflețit, o imagine atât de expresivă. (I.P.)
bio
BARBOSA, Octavian, “Dicţionarul artiştilor români contemporani”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976 LĂPTOIU, Negoiţă, “Teodor Harşia” în Catalogul Galeriei Naţionale, Muzeul Naţional de Artă Cluj
dimensions
  • width: 80 cm
  • height: 60 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.