153. Pantofărie de lux [anii '30]

  • Vasile Popescu
    lot.sold: 1.000,00 EUR
    lot.estimate: 1.000,00 EUR - 1.600,00 EUR
    lot.sold: 1.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu roșu, "Vasile Popescu"
medium
ulei pe carton
description
Perioada interbelică a reprezentat pentru artiștii români o etapă de căutare și asumare a unei independențe creative, unde publicul și critica a fost puse constant la încercare de înnoirile aduse limbajului vizual. În tot acest amalgam stilistic, picturile lui Vasile Popescu aduc un anume aer de prospețime, remarcat, așa cum afirmă Ruxandra Dreptu, printr-un amestec de umor și naivitate, ironie și joc. Arta lui Vasile Popescu Popescu traversează mai multe etape stilistice, însă constantă a rămas dorința sa de a-și forma o identitate proprie, o oglindă sinceră și neinhibată a propriei sensibilități. Probabil asta i-a adus o oarecare dificultate în a rezona cu publicul acelor vremuri, în ciuda aprecierilor critice și prezenței constante în expoziții. Pictura ”Pantofărie de lux” se înscrie, cel mai probabil, în perioada târzie a creației sale, după 1937. Compoziția este statică, dând senzația de stabilitate și echilibru. Tentele și nuanțele de ocru domină într-un raport armonios verdele specific vegetației. Cu toate acestea, cadrul oferă o anumită senzație de dezordine, ca și cum am fi puși în fața unei dileme. Acest aparent haos provine din modul în care dispune accentele puternice de alb, subtil nuanțat și a modului în care plasează elementele cadrului, într-o perspectivă ce nu tinde spre spre profunzime, cât spre aplatizare. Nu mai întâlnim aici nimic din acea geometrie și delimitare clară a planurilor, precum în ”Peisaj cu casă țărănească din Transilvania” (Muzeul Național Brukenthal). Asistăm mai degrabă la o abordare sensibilă, departe de a fi analitică. Vasile Popescu trece astfel de-a lungul operei sale, de la rigiditatea și nesiguranța picturală către o artă liberă, deschisă, ce oferă privitorului bucuria interpretării și descoperirii de nenumărate sensuri.
bio
Catalogul expoziției retrospective ”Vasile Popescu 1894-1944 Pictură. Grafică”, Ruxandra Dreptu, București, 1998.
dimensions
  • width: 25.5 cm
  • height: 21.5 cm
dating
anii '30

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.