Natură statică cu vioară și flori (panou decorativ)

medium

ulei pe pânză

description

Rodica Maniu s-a născut în 1890 la Bucureşti într-o familie de intelectuali cu un solid statut social, tatăl său, Grigore Maniu, profesor de drept şi avocat, având legături cu mediul cultural-artistic al oraşului. Crescând într-o asemenea ambianţă, a fost preocupată de timpuriu de a găsi modalităţi de a-şi afirma personalitatea, găsind în artă cadrul în care se putea exprima. Fratele său, Adrian Maniu, a rămas cunoscut drept una dintre figurile centrale ale literaturii româneşti interbelice, în timp ce Rodica Maniu a recurs la semnul plastic, dobândindu-şi notorietatea şi un loc bine definit în istoria plasticii româneşti. Iniţierea în limbajul plastic s-a petrecut sub îndrumarea lui Nicolae Vermont, recomandat de Grigorescu la solicitarea familiei, în atelierul căruia artista studiază desenul şi apoi pictura între 1905 şi 1908. După absolvirea liceului, pleacă spre Paris, unde frecventează cursurile Academiilor Julian şi La Grande Chaumière, cultivându-şi tehnica picturală şi dovedind o preocupare specială pentru peisaj şi compoziţiile cu figuri. A fost inspirată de mediul de emulaţie al Parisului, mai ales de simbolismul sentimental al lui René Menard, înţelegând pictura ca un mijloc de sondare a realităţii prin intermediul sensibilităţii. Debutul său artistic a avut loc în 1910 la Bucureşti şi la Paris, unde şi-a prezentat lucrările publicului şi criticii de artă, care au primit-o ca pe un talent remarcabil. Deschide la Sala Exarcu de la Ateneu prima sa expoziţie personală, alături de Nicolae Vermont, în 1911. În această fază incipientă a dezvoltării sale către un stil personal, se desluşeau elemente ce aveau să constituie coordonatele evoluţiei sale. Acestea erau interesul pentru o tematică ce punea în centru lumea rurală, o viziune care integra omul în peisaj şi un limbaj plastic ce acorda culorii un rol structural în imagine. Aprecierea pe care au primit-o lucrările sale la primele prezentări publice au impulsionat-o pe Rodica Maniu să îşi continue studiile, artista călătorind în Germania, Franţa şi Italia, unde s-a integrat cadrului expoziţional al acestor ţări. În România, expune alături de „Tinerimea artistică”, grup de care rămâne ataşată, stimulând prin activitatea sa artistică climatul de efervescenţă al acestuia şi în acelaşi timp consolidându-şi prestigiul prin prezenţa la expoziţiile organizate sub auspiciile sale. În 1919 prezintă lucrări în ulei şi acuarelă într-o expoziţie personală, care este considerată drept cea care încheie etapa de căutări artistice, prefigurând aspecte ale maturităţii sale pe plan creator. Personalitatea sa se arată mai ferm conturată, afirmându-şi talentul şi originalitatea. În lucrările sale predomină scenele cu ţărănci surprinse la muncă, reprezentate în atitudini diverse, uzitând de ingenioase soluţii compoziţionale. Expoziţiile următoare, din 1921 şi 1922 vin să confirme că Rodica Maniu devenise o artistă reprezentativă a vremii. A fost o prezenţă expoziţională constantă, lucrările sale participând la Saloanele oficiale, aproape neîntrerupt din 1922, la expoziţiile ”Tinerimii artistice”, în expoziţii de grup din ţară sau de anvergură europeană, precum şi în notabile expoziţii personale. Lucrările Rodicăi Maniu s-au aflat în expunere în cadrul unor manifestări europene prestigioase, în 1929 la Paris şi 1937 la New York şi au fost incluse în expoziţiile româneşti organizate în străinătate din 1925, 1943, 1947, 1956 şi 1958. Se stinge din viaţă în 1958, opera sa rămânând prezentă prin originalitatea ei. Cele trei compoziţii fac parte dintr-un ansamblu decorativ ce împodobea interiorul unei locuinţe bucureştene interbelice, fiind concepute, împreună cu alte patru pânze realizate de soţul său, pictorul Samuel Mützner, ca un tot unitar. Ansamblul, compus din peisaje alegorice şi compoziţii decorative, în care se insinuează simboluri, exprima un set de valori morale şi percepte de viaţă menite a aduce viaţa cotidiană a comanditarului mai aproape de starea de sublim a artei. Planul iconografic al ansamblului, ce aminteşte practica renascentistă a comenzilor făcute maeştrilor picturii italiene pentru decorarea interioarelor palatelor ducale, a fost realizat probabil printr-un dialog între cei doi artişti şi comanditarul lucrării, în care un aspect important a fost armonizarea cu arhitectura casei. Picturile pe pânză erau menite a fi ataşate direct pe pereţii unei încăperi de plan circular, împrejurul intrării şi între ferestrele ample. Spaţiul arhitectural a fost totodată cel care a dictat formatul şi dimensiunile celor şapte picturi ale ansamblului, precum şi ordinea de parcurgere logică a imaginilor în încăpere, acestea fiind organizate astfel încât mesajul să poată fi pătruns printr-o lectură de jur împrejurul camerei de zi. Alături de cele trei picturi ale Rodicăi Maniu se aflau, realizate de Samuel Mützner, două panouri decorative cu plante de nalbă şi floarea soarelui, care evocă ritmurile naturii, un peisaj alegoric cu subiect inspirat din mitologia greco-romană, cu latura orizontală de peste doi metri lungime şi un al doilea peisaj ce înfăţişează o scenă din spaţiul nipon, cu semnificaţii simbolice. Într-un stil particular, artista realizează două peisaje şi o compoziţie decorativă care vin să întregească ideea aflată în subsidiarul imaginilor ansamblului. Lucrarea ”Peisaj mediteraneean”, un peisaj idealizat, într-o viziune de factură romantic-simbolistă, înfăţişează o scenă serenă cu femei aflate pe malul unei ape calme, scăldat într-o lumină moale. Relieful stâncos, micul golf deschis idilic între versanţi, făcând loc unei perspective de o frumuseţe naturală tulburătoare, vegetaţia înfloritoare, apa ca suprafaţa unei oglinzi şi iluminarea misterioasă a scenei sunt elementele care trimit către sensul simbolic al imaginii. Asupra naturii se revarsă sentimentele pe care artista le încearcă în faţa scenei proiectate în imaginaţie, peisajul căpătând o configuraţie care inspiră protecţie şi intimitate, precum şi o ideală comuniune a naturii cu omul. Pictura ”Confidente” ilustrează o scenă cu personaje într-un cadru natural, de această dată, supusă principiilor estetizante ale omului, care aminteşte de grădinile Renaşterii italiene prin structurarea raţională a spaţiului şi elementele arhitecturale cu forme clasiciste. Elementul acvatic apare aici în forma unei fântâni arteziene ce aruncă apa la înălţime, subiect care oferă şi rezolvarea compoziţională a unei lucrări cu format vertical, impus de dimensiunile peretelui suport. Pictura se afla în dialog cu peisajul lui Mützner ”Grădină japoneză”, ce reprezintă de asemenea o cădere de apă de pe o stâncă. Lumina este concepută unitar în ambele peisaje, aceeaşi iluminare blândă inundând şi picturile pandant realizate de pictorul - suflet pereche al Rodicăi Maniu. De remarcat prezenţa apei în toate cele patru peisaje ale ansamblului, care se găseşte de două ori în aspectul său static – marea, lacul cu ape nemişcate, iar de alte două ori în aspectul său dinamic – cascada şi fântâna. Cea de-a treia pânză a artistei din ansamblul pictural este ”Natură statică cu vioară și flori”, o compoziţie decorativă cu funcţie simbolică. Obiectele reprezentate au fost alese pentru a semnifica formele de exprimare ale conştiinţei superioare creative, prin intermediul cuvântului, formei plastice şi sunetului. O alegorie a artelor, pictura realizată într-un stil bazat pe principii clasic-academiste se adaptează funcţiei sale decorative, luând forma unei frize decorate cu imagini picturale, cu elementul central – un ornament floral. Coşul plin cu trandafiri, anemone şi margarete din pictura Rodicăi Maniu se află în relaţie cu cele două pânze ale lui Mützner care încadrează uşa principală, ilustrând flori. Picturile Rodicăi Maniu fac parte din unul dintre cele mai interesante ansambluri picturale aflate vreodată pe piaţa de artă din România, concepute în acord cu arhitectura spaţiului, pentru a transmite un mesaj moralizator. Acesta atestă viziunile comanditarului lucrării despre natura educaţiei spirituale, posibilă prin lectura imaginilor pictate, în spiritul elitei intelectuale a societăţii renascentiste, ale cărui ecouri au continuat să existe până la începutul secolului al XX-lea în spaţiul românesc. Picturile Rodicăi Maniu sunt în acelaşi timp, fiecare în parte, opere cu semnificaţie proprie, aflată în aria valorilor umaniste, a transcederii existenţei umane prin cultură şi artă.

bio

MĂCIUCĂ, Alexandru, „O poetă a culorilor” în „Rodica Maniu: (1890 – 1958): pictură şi grafică”, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de artă, Bucureşti, iulie – septembrie 2007

dimensions

width: 210 cm
height: 39 cm

33. Natură statică cu vioară și flori (panou decorativ)

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!