105. Colecție inedită a primelor trei numere ale "Gazetei Teatrului Național", condusă de Ion Heliade Rădulescu, 1835

    lot.initial-price: 150,00 EUR
    lot.initial-price: 150,00 EUR
    lot.not_sold:
description
Revista "Gazeta Teatrului National" apărută la București în anul 1835 reprezintă una dintre primele publicații de acest gen pe teritoriul țărilor române. Trebuie precizat că publicația milita pentru crearea unui teatru național, astfel că în 1836 Societatea Filarmonică, înființată de Ion Heliade Rădulescu și Ion Câmpineanu, cumpără hanul Cîmpinenci pentru a construi în acel loc o clădire care să adopstească un teatru național şi începe colectarea de bani și materiale pentru acest scop. Locaţia însă se schimbă, şi sub domnia lui Gheorghe Bibescu, se decide ca teatrul naţional să fie construit în locul fostului han Filaret care se întindea până la mijlocul Podului Mogoşoaia (azi, Calea Victoriei), iar această clădire este inaugurată 12 ani mai târziu, în 1852. În timpul războiului, teatrul naţional suferă pagube serioase în urma bombardamentelor nemţeşti din 1944, iar astăzi, pe situl iniţial s-a ridicat actualul hotel Novotel, care a preluat vechea faţadă a teatrului.
dimensions
  • custom: 22 x 17 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.