Steag (fragment de steag) al unui regiment de infanterie, probabil grăniceri, decorat cu stema Casei de Habsburg-Lorena. Cele câteva regimente de grăniceri active pe teritoriul transilvan au servit eliberării, prin înregimentare, a iobagilor transilvani l

medium

ulei pe pânză de in țesută manual

description

Fragment de steag din mătase, pictat, deteriorat, dar restaurat (cu găuri în partea stângă, de la o fixare secundară pe hastă, probabil în scopul realizării unui obiect decorativ sau de recuzită) prezintă centrul câmpului stema Casei de Habsburg-Lorena, suprapusă peste o cruce roșie, de un tip particular, derivat din crucea latină. Steagul din care provine fragmentul este în mod cert un steag militar , însă datorită stării de conservare a piesei unitatea căreia el i-a aparținut nu este precizabilă, încât nu se poate preciza cărei unități staționate în Transilvania îi aparține (ori din Banat sau Bucovina). Stema este a Casei de Habsburg-Lorena, întrucât ea nu include elemente ale heraldicii ungare, ci doar ale Caselor de Habsburg și Lorena (unificate în 1736 prin căsătoria arhiducesei Maria Theresia de Austria, fiica împăratului Karl VI cu ducele Franz Stephan de Lorena). Mobila principală, acvila bicefală de culoare neagră a Casei de Habsburg, este timbrată de 3 coroane, cea din mijloc fiind cea a Austriei (adică aceea a împăratului Rudolf II), nu coroana Sf. Imperiu Roman. Celelalte două sunt (cel mai probabil) coroana Cehiei (a regelui Venceslav) și coroana habsburgică a Spaniei (a împăratului Karl V). Nu se vede deloc coroana maghiară, a regelui Ștefan I. Coroana Spaniei face aluzie la pretențiile asupa Spaniei și a drepturilor coroanei spaniole, respectiv asupra lumii coloniale. Ea apare în heraldica și portretistica habsburgică nu numai pâna în 1918, ci chiar până în prezent. La gâtul acvilei atârnă colanul ordinului dinastic Lâna de Aur, moștenit prin Karl V de la ducii Burgundiei și al cărui mare maestru este până în present șeful Casei de Habsburg-Lorena. Acesta nu trebuie confundat cu versiunea spaniolă a ordinului (aflat în prezent sub comanda regelui Spaniei), moștenit tot de la ducii Burgundiei și tot prin Karl V, ca rege al Spaniei (sub numele de Carlos I). Scutul de aur despicat în trei de pe pieptul acvilei bicefale prezintă în dreapta heraldică (stânga privitorului) leul roșu al conților din Casa de Habsburg. În stânga heraldică (dreapta privitorului) se găsește banda roșie cu cei trei porumbei de argint ai Lorenei zburând în sus, reprezentarea neavând deci vreo legătură cu toponimul Habichtsburg din Elveția, feuda originară a Casei de Habsburg. În centru se disting culorile roșu-alb-roșu ale Austriei, preluate de la un strămoș îndepărtat al Casei imperiale, rănit într-o bătălie. Crucea de sub stemă este o cruce tip Prankenkreuz, de culoare roșie, numită și Crucea Ordinului Suprem (papal) al lui Christos, cea mai înaltă decorație papală, care nu trebuie confundată cu crucea malteză, respectiv a Ordinului Suveran al Ospitalierilor Sf. Ioan din Malta, de culoare albă. Unele cruci teutonice pot fi de o formă asemănătoare cu crucea de pe această piesă, însă mai rar și sunt întotdeauna de culoare negră. Crucea nu trebuie confundată nici cu o așa-zisă cruce de Toscana, respectiv a Ordinului toscan al Sf. Ștefan, care deși este roșie are capetele sub forma ampenajului unei săgeți, ca și crucea ioaniților. Crucea templierilor este roșie, dar cu brațe egale și e de tip Tatzenkreuz. Steagul militar din care provine fragmentul prezentat se poate data cel mai devreme la 1745, când ducele Franz Stephan de Lorena, căsătorit în 1736 cu arhiducesa Maria Theresia de Austria, din Casa de Habsburg, a devenit împărat, prilej cu care, fiind recunoscut de către papalitate, a putut fi decorat cu amintitul Ordin Suprem al lui Christos. Lipsa grunduirii aplicate pe o pânză țesută în război manual sprijină datarea înainte de 1850-1860, când se generalizează pânza țesută mecanic. Steagul coincide perioadei în care, în Transilvania, au fost înființate 7 regimente: 5 de infanterie (două românești și trei secuiești), un regiment de cavalerie românesc de dragoni și un regiment de cavalerie secuiesc de husari, Proiectul de înființare a "Miliției Naționale Grănicerești", încheiat la data de 13 octombrie 1761, a fost aprobat la data de 16 aprilie1762 de către împărăteasa Maria Terezia cu toată împotrivirea nobilimii și a aristocrației cărora, acestă măsură urma să îi lipsească de mii de iobagi, fără a lua în considerare teama față de urmările înarmării românilor. Dorința iobăgimii de emancipare a determinat inițial un mare aflux spre punctele de recrutare. În anul 1764, după constituirea Regimentului II de graniță românesc, cu sediul la Năsăud precum și a celor secuiești, s-a trecut la înființarea Regimentului I de graniță cu sediul la Orlat, căruia i s-a încredințat misiunea de a păzi granița dinspre Țara Românească, începând de la Porțile de Fier și până la Tohan, în preajma Brașovului. Prin patentă împărătească, întreg teritoriul supus militarizării a fost declarat liber, viitorii grăniceri urmând a fi scoși starea de iobăgie și scutiți de toate taxele, excepție făcând "taxa capului"(capitația), "taxa marhelor"(vitelor), de un așa zis impozit comercial și unul pe case, stabilit în funcție de sursele de venit ale grănicerului respectiv. Și în acest caz, grănicerii urmau să plătească totuși 2/3 din valoarea acestora, comparativ cu ceilalți locuitori ai țării. Ca urmare grănicerii prestau serviciul militar obligatoriu începând de la vârsta de 16 ani și până la 64 de ani, cu hainele și "merindele" lor, acestea fiind suportate de stat numai pe timp de campanie. Pentru perioadele de pace se prevedea ca doar 1/7 din efectivul activ să fie în serviciu. Grănicerii urmau a fi împroprietăriți proporțional cu numărul membrilor din familie, cu sesii grănicerești în suprafață de cel puțin 15 jugăre (ca. 8,63 hectare), care se puteau moșteni însă numai pe linie bărbătească. Ei erau scutiți de prestații și sarcini publice precum și de încartiruiri, fiii lor putând urma în mod gratuit cursurile școlilor grănicerești de orice fel, inclusiv institutele superioare de învățământ militar pentru a deveni ofițeri. Instrucția militară urma să se facă în toate zilele de duminică și de sărbătoare, după terminarea serviciului divin, precum și în trei zile lucrătoare pe an la reședința de companie. Armele care erau în dotare, atât cele albe cât și cele de foc împreună cu muniția, erau puse la dispozitie de către stat, grănicerii fiind obligați să le păstreze și să le întrețină în bună stare pe cheltuiala lor. Paza graniței se făcea atât în puncte fixe, numite "cordoane" (pichete), cât și prin patrulare, un schimb durând două săptămâni. Pe timp de pace grănicerii erau obligați să facă pază la "ștabul" (comandament) regimentului, să asigure serviciul poștal, să participe cu brațele și cu carul la repararea și întreținerea cazărmilor și a celorlalte clădiri grănicerești etc. Când nu erau de serviciu se ocupau de gospodărie, de agricultură și de creșterea vitelor, de cărăușii și comerț etc. Pe timp de război, grănicerii plecau în campanie "cu țocu-n poc" (formă alterată a expresiei germane "mit Sack und Pack"), cu sensul de "cu totul", respectiv cu întregul echipament de război, pe această perioadă familiile celor plecați pe câmpul de luptă fiind scutite de dările obișnuite. Paza graniței rămânea în grija rezerviștilor și a invalizilor, iar economia în cea a femeilor, bătrânilor și copiilor. În vara anului 1784, având nevoie de soldaţi pentru războaiele pe care le ducea împotriva turcilor şi francezilor, împăratul austriac Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui număr suplimentar de soldaţi în regimentele de grăniceri din Transilvania. Nobilii îşi vedeau astfel direct ameninţate interesele, într-un mod grav, deoarece prin înrolarea iobagilor de pe moşiile lor pierdeau o importantă forţă de muncă gratuită şi deci o sursă importantă de câştig. Ei s-au opus plecării iobagilor lor spre înrolare, aceasta fiind scânteia care a declanşat răscoala iobagilor din anul 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

dimensions

width: 53 cm
height: 87 cm

125. Steag (fragment de steag) al unui regiment de infanterie, probabil grăniceri, decorat cu stema Casei de Habsburg-Lorena. Cele câteva regimente de grăniceri active pe teritoriul transilvan au servit eliberării, prin înregimentare, a iobagilor transilvani l

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!