Crizanteme și dumitrițe - Artmark România

semnat dreapta jos, cu negru, "Luchian"

ulei pe pânză

Florile lui Luchian au suscitat un interes accentuat încă din timpul vieții pictorului. Citite adesea prin note pline de patetism liric, picturile cu flori ale artistului aveau să își găsească apogeul ca subiect de sine stătător cu ocazia centenarului nașterii, în expozițiile organizate în anii 1966-1968. În cei 50 de ani ce trecuseră de la dispariția lui Luchian (1916), profesioniștii, critica de artă și gustul public fuseseră expuse unor infuzii controlate ale creației artistului. Expozițiile cele mai importante ale perioadei interbelice aveau să îl prezinte pe Luchian fie ca impresionist, alături de „mai marii” secolului al XIX-lea - Andreescu și Grigorescu în expoziția din 1932, fie ca un modern în marea retrospectivă din 1939. Însă încă din această perioadă mitul „florilor” lui Luchian începea să prindă contur, fiind susținut chiar de reprezentanți ai breslei. Șirato sau Oscar Han, nume importante ale artei moderne și totodată scriitori avizați despre fenomen, recunoșteau în Luchian poate cel mai însemnat colorist. Han citea în operele cu flori suferința și expresia pură a existenței artistice:„...Fiecare floare a lui Luchian înseamnă o istovire voită, un martiraj, o floare pe care el însuși o pune pe mormântul vieții lui” (1926), iar Șirato observa cu iscusință capacitatea picturală a lui Luchian: „...o floare - pe pânză - e din culoare făcută, nu din substanțe vegetale. Imitarea servilă a naturii...nu poate fi scopul unei opere de artă...Luchian nu s-a preocupat dacă o floare e androfilă sau gamofilă. El nu e naturalist...” pornind poate chiar de la cuvintele artistului „natura nu trebuie să o imiți, ...trebuie să lucrezi în felul ei”. Astfel începea să fie văzută opera lui Luchian în epocă, momente în care nu doar critica se preocupa de creația lui, ci chiar și artiștii. Nu trebuie uitat faptul că Luchian avea să ofere inspirație unui Tonitza, care, văzând „Lăutul”, avea să picteze sub farmecul acestuia aproape un deceniu. Mai târziu, Muzeul Național de Artă avea să preia ștafeta în prezentarea retrospectivă a operei lui Luchian. Comemorarea a 50 de ani de la dispariție aducea după sine și singura expoziție dedicată florilor, când directorul Maxy alături de Georgeta Peleanu, Petre Oprea și Doina Schobel organizau expoziția „Florile în opera pictorului Ştefan Luchian”. Cele 79 de opere prezentate atunci încercau să recreeze pasiunea vie de care Ștefan Luchian a dat dovadă, în special în a doua parte a carierei, atunci când florile reprezentau unul dintre singurele motive abordate de artist din cauza stării fizice. Astăzi, imaginea pe care pasionatul de artă o are asupra picturii lui Luchian este poate mai puțin încadrată de tematici și subiecte și mai degrabă construită pe înțelesul larg al lui Luchian-coloristul. Florile alcătuiesc un capitol însemnat al operei lui Luchian, exprimând, alături de peisaje, dragostea sa faţă de natură, profunzimea observaţiei acesteia şi identificarea stărilor sale intime cu transformările ei. Însă, în imaginea de ansamblu, toată creația lui Luchian ține de interpretarea atât de inedită a naturii, atât ca manifestare generală, cât și ca simplu motiv, acel „după natură”. Calitatea lui Luchian consta în manipularea picturală a motivului. Stăpân pe mijloacele tehnice, în ultima perioadă de creație, pictorul avea să elimine conștient tridimensionalitatea construită clasic. A treia dimensiune, profunzimea, dispare atunci când vorbim despre naturile statice (cu flori). Perspectiva nu îi mai este necesară lui Luchian, volumul obiectelor fiind construit altfel, prin culoare. „Smalțul” (Cioflec) avea să devină principiul coordonator al operelor cu flori: smalțul vaselor de ceramică, smalțul fundalului brun, smalțul lăsat de cuțitul de paletă sau de culorile puse pe pânză neamestecate. Chiar dacă Luchian a fost contemporan cu unele curente de la 1900, cu Simbolismul sau cu Art Nouveau, și chiar a lucrat unele opere inspirat de preceptele ce le defineau, pictorul se va detașa lesne de ele. Dacă simboliştii explorau melancolia sufletului, pesimismul şi spleenul, Luchian vedea lumea cu seninătate şi admiraţie pentru pluralitatea formelor ei de viaţă. Tot în această filieră se înscrie şi tendinţa sa animistă, prin care însufleţeşte plantele, încercând să le cunoască natura şi portretizându-le în pictură. Astfel, în uleiuri ca „Crizanteme și dumitrițe”, pensula lui Luchian ni se relevă picturală și nu simbolică. La o privire mai atentă, se dezvăluie atenţia pe care artistul a acordat-o dispunerii florilor, grija pentru alcătuirea unei compoziţii care să adauge noi sensuri imaginii. Florile sunt ordonate în relație cu suprafața pânzei și cu vasul suport. Fundalul tipic, teros, este perfect încadrat de corola formată de buchet, dar și de jocul petalelor căzute la baza ulciorului. Simplitatea motivului reprezentat se îmbină cu virtuozitatea meşteşugului artistic, iar aspectul de monumentalitate al picturii devine esența tabloului.

CIOFLEC, Virgil, "Luchian", Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1924 COMARNESCU, Petru, "Luchian", Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1955 COMARNESCU, Petru, "Luchian", Ed. Tineretului, Bucureşti, 1965 DRĂGUŢ , Vasile, "Luchian", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968 ENESCU, Theodor, "Ştefan Luchian şi spiritualul modern în pictura românească", Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000 ENESCU, Theodor, "Ştefan Luchian: Pictură. Pastel. Acuarelă. Desen", Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007 JIANU, Ionel, "Luchian", Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1947 LASSAIGNE, Jacques, "Ştefan Luchian", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972

width: 45 cm
height: 60 cm

1910-1910

colecția istorică Acad. Aurel Avramescu și dr. Maria Alexiu Avramescu. Aurel Avramescu (1903-1985) a fost pionier în domeniul telecomunicațiilor, activitatea de inginer începând-o în perioada interbelică. Absolvent al Politehnicii din Dresda (1922-1928), a activat ca şef al serviciului telegrafic din Direcţia Generală P.T.T. între anii 1931-1938, poziție din care a reformat telecomunicațiile din România, în special al rețelei telegrafice. Ulterior a devenit primul academician român în domeniul electrotehnicii curenţilor slabi și s-a remarcat și în domeniul automaticii, fiind președinte al Comisiei de automatizări a Academiei Române.

181^C. Crizanteme și dumitrițe [1910-1910]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

181C. Crizanteme și dumitrițe [1910-1910]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

181^C. Crizanteme și dumitrițe [1910-1910]