Tânără pe chaise longue - Artmark România

semnat şi datat stânga jos, cu brun, "Şirato, (1)935"

ulei pe carton

Imaginea lui Francisc Șirato a trezit mai mereu intrigi, începând chiar cu prima sa perioadă de creație, pe când ilustra paginile ziarului “Furnica”. Desenul acid și satiric avea să îl definească o bună perioadă de timp, fiind considerat doar un grafician, în special în perioada 1908-1920. De altfel chiar artistul simțea acest lucru, mai ales că prima sa mare recunoaștere publică pentru creația în ulei avea să vină la vârsta de 47 de ani, pe când expunea compoziția “Întâlnirea” în 1924. Mijlocul anilor ‘20 avea să puncteze totodată începutul celei mai importante perioade a carierei sale, și anume afilierea cu Tonitza, Han și Dimitrescu în ceea ce devenea una dintre cele mai celebrate asociații artistice ale perioadei interbelice - Grupul celor Patru. În perioada dintre cele două războaie mondiale, Șirato începea să fie apreciat și pentru calitățile de teoretician dar și de profesionist al fenomenului artistic prin posturile ocupate în cadrul Muzeul de Artă Națională. În perioada în care era secretar și conservator al primei instituții muzeale bucureștene (1917 - 1939), dar și profesor în cadrul Academiei de Arte Frumoase (1933-1939), Șirato devenea și unul dintre cei mai avizați cronicari de artă ai timpului. Concomitent cu cariera administrativă și didactică, pictura lui Șirato ajungea la cele mai înalte nivele, anii ‘30 și ‘40 fiind reprezentativi atât pentru creația sa, cât și pentru statutul pictorului în rândul colecționarilor și al criticilor. Expozițiile sale (în fapt majoritatea au fost alături de Dimitrescu și Tonitza) erau apreciate iar achizițiile nu lipseau. Din lista colecționarilor care îi achiziționau constant opere din expoziții putem aminti nume ca Iosif Dona, Pamfil Șeicaru, Zambaccienii (Krikor și Onic), Henri Trembiski, Dimitrie Gusti sau Adolphe Ruleta. Așadar, în anii ’30, Francisc Șirato era la apogeul carierei, opera critică și picturală îi era apreciată, dar și cea de profesionist în domeniul picturii (monografist al lui Nicolae Grigorescu – 1939). În ceea ce privește pictura din perioada menționată, Șirato avea să conceapă două mari cicluri reprezentative - interiorul cu personaj feminin și peisajul dobrogean. Unul dintre cele mai recognoscibile motive produse de imaginarul lui Șirato este fără îndoială compoziția cu personaj feminin. Aceste instanțe picturale debutau încă din anii ’20 (“Tânără în interior”, “Albumul” sau “Fată lucrând filet”), ajungând în prima jumătate a deceniul patru un ciclu de sine stătător, acordat în principal în jurul imaginii Lilei Nădejde, nepoata artistului. Acest lucru se materializa desigur în cadrul expozițiilor Grupului celor Patru, și ulterior anului 1933, în expunerile alături de Tonitza. Spre exemplu, în anul în care Șirato picta opera “Lila pe chaise longue” -1935, artistul o expunea la Salla Dalles alături de cel puțin alte 9 compoziții în care subiectul era modelul în atelier - “Fată citind”, “Fetiță în rochie albastră”, “Femeia cu jachetă neagră” ș.a.m.d. Nota definitorie a acestor compoziții era fără îndoială oferită de maniera picturală. Paleta de culori folosită în pictura de interior, așa cum ne este prezentată și în opera de față, era extrasă din atmosfera descoperită pe țărmurile sudice ale Mării Negre, tonurile pastelate, calde, acaparând în totalitate imaginarul, indiferent de tema aleasă. Culoarea devine numitorul comun, și dincolo de aspectul evident al compozițiilor, axate pe o cromatică atât de specifică, Șirato însuși își declara intențiile. Onomastica operelor este grăitoare, mereu apare o rochie roză sau albastră, o bluză roșie sau neagră sau un șal colorat în titlurile lucrărilor. Este perioada marilor experimente cromatice pe care nu le-a limitat doar la scenele de interior, totul fiind în relație strânsă cu peisajul și compozițiile în aer liber lucrate la Balcic. (I.P.)

ISPIR, Mihai, "Șirato", Ed. Meridiane, București, 1979<br />OPREA, Petre, "Pictorul Francisc Șirato și colecționarii săi" în "Unele aspect ale comerțului de artă bucureștean în secolul XX", Ed. Maiko, București, 2005

width: 49 cm
height: 61 cm

Opera a participat la expoziția Grupului Șirato-Han-Tonitza, Sala Dalles, București, 5 - 31 mai 1935. În catalogul expoziției, la cat. 37 se regăsește opera sub titlul "Fată chaise longue". Opera este reprodusă în "Adevărul literar și artistic", seria II, anul XIV, nr. 755, 26 mai 1935, pag. 3, sub titlul "Sportiva".

1935

colecția Krikor H. Zambaccian (1889-1962). Armean de origine, Krikor Zambaccian va fi beneficiarul unei educații alese, urmând Institutele superioare de comerț din Antwerp și Paris. Primul sejur în străinătate avea să coincidă, asemeni unui pictor, și cu revelația picturii moderne franțuzești față de care Zambaccian va simți tot restul vieții o atașare sentimentală. Primele inițiative de achiziționare ale unor opere de artă le manifestă în 1906, cu prilejul Expoziției Jubiliare de la Palatul Artelor, când îi cerea tatălui său banii necesari pentru achiziționarea unui peisaj. Tinerețea colecționarului surprinde perioada când afacerile stau pe primul loc, lucruri ce îi vor permite după primul Război Mondial luxul de a achiziționa aproape tot ce dorea, confortul financiar fiind atins. Atras de marii maeștrii contemporani lui, Zambaccian se apropie cel mai mult de arta lui Petrașcu și a lui Pallady, însă Andreescu, Luchian și Grigorescu vor disloca sumele cele mai însemnate din fondurile armeanului. Succesul în afaceri avea să se reflecte concomitent și în colecția lui Zambaccian, astfel, în deceniul al patrulea al secolului trecut, începe achiziționarea de lucrări ale unor artiști francezi îndrăgiți, și anume: Delacroix, Courbet, Corot, Pissarro, Renoir, Sisley, Bonnard, Marquet, Matisse, Derain, Utrillo. Colecția Zambaccian, așa cum o știm și astăzi, în imobilul din strada omonimă, își găsea locul abia în 1942, pentru ca 5 ani mai târziu să facă actul unei donații către statul român, devenind Muzeul Zambaccian.

155. Tânără pe chaise longue [1935]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!