161. Visare

  • Nicolae Grigorescu
    lot.sold: 42.500,00 EUR
    lot.estimate: 40.000,00 EUR - 60.000,00 EUR
    lot.sold: 42.500,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu roșu, "Grigorescu"
medium
ulei pe pânză
description
Pictura „Visare” , reprezentativă pentru tematica țărăncuței, se înscrie fără îndoială într-o categorie aparte a creației lui Nicolae Grigorescu. Opţiunea pentru ilustrarea femeii, contextul în care aceasta este plasată, tipologiile personajelor feminine şi sensul pe care artistul îl atribuie imaginii sunt aspecte ce ridică probleme interesante asupra creaţiei lui Grigorescu – una bogată în posibilităţi de explorare. Una dintre aceste căi de analiză constă în apariția și importanța subiectului în contextul artei lui Grigorescu - ce devine artă națională - din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Relația strânsă dintre pictura realizată de artist după 1870-1873 (momentul în care Grigorescu devine cel mai important artist autohton) și plasarea acesteia în contextul culturii românești din preajma lui 1900 reprezintă cu siguranță sursa principală de interpretare atât a prevalenței subiectelor lumii tradiționale în imaginarul românesc cât și apariția pe pânzele lui Grigorescu a acestor subiecte. Operele lui Grigorescu, ilustrând lumea satului românesc, prezintă, de multe ori, o viziune idilică a vieţii tradiţionale, o perspectivă plină de romantism asupra existenţei pastorale, în mijlocul naturii, a ţăranului român. Însă pictorul nu se limitează doar la o reprezentare bucolică a motivului, ci de cele mai multe ori, în special în cazul operelor în care sursa este țărăncuța, Grigorescu punctează atât valori tradiționale, cât și principii despre locul picturii în cultura națională. Imaginile sale cu figuri ale satului românesc, galerie din care face parte şi pictura „Visare”, se relevă a fi nu numai „eternele figuri ale identităţii naţionale”, ci mult mai interesant, rezultate ale unei conştiinţe artistice aflate la intersecţia dintre tradiţie şi modernitate. Grigorescu înțelegea acest lucru încă din perioada petrecută la Barbizon, atunci când, în preajma lui Jean-François Millet, observa cum „țăranca” franceză devenea cu mult mai mult decât îi oferea simpla observație artistului. Ciobănițele sau torcătoarele lui Millet îi oferă lui Grigorescu tipologia modelului arhetip, model pe care artistul îl regăsește în satele muntenești din preajma Rucărului, a Câmpinei sau din Câmpulung. Femeia în natură, întinsă între flori şi vegetaţie, dormind sau lucrând cu melancolie a reprezentat alegerea conștientă a lui Nicoale Grigorescu în acest procedeu de modelare a unei structuri vizuale idilice. În aceste opere „țărăncuța” lui își pierde meseria sau plasarea într-un context tradițional și în schimb devine promotor al altor simboluri. Putem presupune că Grigorescu se inspiră de la simboliști (curent în vogă în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea) și concepe operele cu țărăncuțe plecând tocmai de la metafora femeii. Mereu tânără, țăranca lui Grigorescu devine subiect de personificare fie a primăverii, fie a unor sentimente de dragoste sau maternitate, ideii atât de mult rulate în pictura decorativă a Simbolismului. Însă rezolvarea plastică și folosirea recursivă și atât de specifică a țărăncuței ne impiedică să fim atât de decisivi în a nominaliza aceste opere ale lui Grigorescu drept fundamental simboliste. Spre exemplu, în „Visare” putem regăsi atât idilismul tipic grigorescian, dar și un bagaj simbolist minim, în fapt două trăsături foarte apropiate. Tipologia motivului face parte din modelarea „Primăverii”, alegoria excepțională realizată de Grigorescu în preajma anului 1881, atunci când introducea celebrul model Rodica în creația sa.
bio
CAILLE, Marie-Thérèse, MATEESCU, Denia, TĂNASE, Virgil şi alţii, &quot;Nicolae Grigorescu. De l&quot;école de Barbizon à l&quot;Impressionnisme&quot;, Somogy Éditions d&quot;Art, Paris, 2006 CIUCĂ, Valentin, &quot;Pe urmele lui Nicolae Grigorescu&quot;, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1987 <br />OPRESCU, George, &quot;Grigorescu&quot;, Editura Meridiane, Bucureşti, 1960<br />OPRESCU, George, &quot;Grigorescu şi Franţa, studiu asupra formaţiei spirituale şi artistice a pictorului&quot;, Bucureşti, 1946<br />VLAHUŢĂ, Alexandru,&quot; Pictorul Nicolae Grigorescu&quot;, Bucureşti, 1910
dimensions
  • width: 21.5 cm
  • height: 35 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.