201. Tată şi fiu

  • George Apostu
    lot.estimate: 6.000,00 EUR
    lot.estimate: 6.000,00 EUR - 9.000,00 EUR
    lot.not_sold:
medium
lemn
description
Într-un scenariu primordial al creaţiei lui George Apostu, în care natura şi arta sunt plăsmuitoare de energii, veghează rigori dintre cele mai categorice. Lemnul nu e lăsat să devină rămuros, iar menirea sculptorului este de a surprinde tumulturile lumii. Lemnul este primordial, nedespărţit de semnificaţii ancestrale. Viaţa, lumea și universul înseamnă vechime, spaţialitate şi temporalitate, banalitatea cotidiană subzistând în ecuaţii simbolice. Enigmă a acestor ecuaţii este unul din cele mai ample cicluri ale artistului, „Tată şi fiu”, ce înglobează şi lucrarea de faţă. Sculptura, una din primele acestui ciclu complex şi variat, este monumentală şi sublimă, totodată. Trunchiul îşi arcuieşte umerii, peste o subsuoară puternic scobită. Forma, oricât de simplă, alunecă blând, rezultând o volumetrie în straturi. În cazul lui Apostu, progresia formei propune un model care pulsează în seva lăuntrică lemnului folosit, din care se nasc arborescenţele. O modelare verticală, simplă şi sublimă
bio
Oroveanu, Mihai, “George Apostu. Sculptura şi sensul primordialului”, Ed. Noi Media Print
dimensions
  • depth: 25 cm
  • width: 62 cm
  • height: 166.5 cm
research_info
Doamnele Bogdana Apostu, soţia artistului, respectiv Marie Anette Apostu, fiica artistului, au avut amabilitatea să confirme, la solicitarea casei, autenticitatea operei de față.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.