11. Case la Huși

  • Adam Bălţatu
    lot.sold: 3.500,00 EUR
    lot.estimate: 2.500,00 EUR - 4.000,00 EUR
    lot.sold: 3.500,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu brun, Bălțatu
medium
ulei pe carton
description
Adam Bălţatu s-a remarcat prin fidelitatea şi acurateţea cu ajutorul cărora şi-a pictat locurile natale, după cum relevă şi tabloul Case la Huşi. Se remarcă spiritualizarea accentuată a naturii care transpare din lucrările pictorului, deopotrivă modern şi clasic, întrucât creaţiile sale au rămas apreciate şi cunoscute peste ani. După cum Bălţatu însuşi explica, pe un ton ușor testamentar, „tot ceea ce numim astăzi clasic a trebuit să fie (când a fost creat) modern [...] Modernismul, cred eu, nu constă în felul de a picta un tablou, ci în sentimentul pus de artist în lucrarea sa. Noi, cei de azi, nu putem fi decât moderni şi ce e bun în opera unui artist, după trecerea câtorva generaţii, va deveni clasic.” Sursa de inspiraţie esenţială în creaţia lui Bălţatu este natura, în special zonele natale. Pictorul are o serie numeroasă de peisaje înfăţişând dealurile Huşiului, cu mlădierile naturii şi casele din împrejurimi, în nuanţe tandre şi linii potolite. După cum el însuşi afirma, „pe tot drumul carierei mele, nu am avut niciodată intenţia de a violenta atenţia publicului prin procedee ce nu corespund gustului şi înţelegerii mele. Am voit să fiu un interpret al naturii şi al locurilor de la noi. M-a interesat îndeosebi calitatea emoţiei, nu violenţa ei. Am rămas totdeauna tributar senzaţiilor primite de la lucruri, iar caracterul elementelor de la care primesc senzaţiile nu a fost denaturat prin atitudini arbitrare.” Tablourile lui Bălţatu se caracterizează atât prin armonia închegată în subiect, cât şi prin tehnică. După cum se remarcă şi în Case la Huşi, aşezarea umană este în perfectă armonie cu natura, care redă cu onestitate melancolia unei zile terne şi singuratice de toamnă, rezonând cu lipsa de personaje din compoziţie. În prim plan se remarcă copacul desfrunzit care încadrează subtil compoziţia în partea dreaptă a tabloului. În stânga, compoziţia este încadrată de drumul care conferă o linie de perspectivă lucrării. Se observă gospodăriile tradiţionale româneşti, cu arhitectura caracteristică zonei şi obiectele specifice traiului rural; butoaiele de lemn zac în gospodărie pregătite pentru depozitarea vinului, iar carul zăbovește în ogradă, după ostenirea muncii de o vară. Casele înşiruite una după alta în înfrăţiri de linii şi volume dau ritmicitate compoziţiei, alături de nuanţele şi culorile care se succed treptat şi echilibrat. Predomină nuanţele tomnatice şi pământii de brunuri, ocruri şi verde ofilit. Până şi cerul, deşi senin în zare, pare trecut şi obosit, asemeni vlăguirii unei zile de toamnă. Lumina este gri, la fel şi nuanţele dealurilor redate în depărtări, înfruntate doar de turla bisericii satului care se zăreşte semeaţă, răsărind după şirul de case şi gospodării. Se remarcă onestitatea şi soliditatea execuţiei prin pasta aşezată temeinic în tablou, în tuşă viguroasă şi precisă, uimind prin fidelitatea de redare a anotimpului şi a luminii caracteristice, în armonie cu tonurile elementelor din cadru. De asemenea, pictorul reuşeşte să transmită întreaga încărcătură prin simplitatea de mijloace folosite. Se remarcă tonuri cuminţi care umplu linii ferme, asupra cărora nu s-a revenit cu îngroşări inutile. Linia lucrării rămâne limpede şi clară, conferind structură şi echilibru peisajului. Tabloul are caracterul finit, complet caracteristic, de fapt, lucrărilor lui Bălţatu. Case la Huşi uimeşte prin rotunjimea de redare a unui peisaj de înaltă picturalitate, de parcă ar reprezenta o carte poştală transmisă de artist privitorului chiar din locurile sale natale.
bio
DUMITRESCU, Maria, „Adam Bălţatu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970
dimensions
  • width: 34 cm
  • height: 27 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.