35. Țărănuș pe Olt

    lot.sold: 4.000,00 EUR
    lot.estimate: 2.000,00 EUR - 4.000,00 EUR
    lot.sold: 4.000,00 EUR
signature
semnat şi datat stânga sus, cu negru, Ionescu Sin, (1)925
medium
ulei pe carton
description
Încă de la primele afirmări ale sale, la Salonul Oficial din 1923 (unde va primi premiul Simu), Gheorghe Ionescu Sin s-a remarcat prin descendenţa artei sale de la estetica lui Bonnard şi cea a lui Matisse. Evoluţia tânărului artist este consemnată în scrierile lui Francisc Şirato: „Ionescu Sin, mai împlinit prin conţinutul plastic decât anul trecut, de asemenea mai pictural, în plus cu tehnică vibrantă şi cu distincţiune în gama coloristică.” (Francisc Şirato, „Încercări critice”). Cu toate acestea, constanta carierei sale artistice rămâne factorul impresionist, manifestat în preocuparea continuă a artistului pentru culoare, pentru valorile şi armoniile cromatice. Deşi a excelat în interpretarea nudurilor, pe care le tratează gradual, în paralel cu evoluţia stilului său – de la maniera academistă la cea avangardistă, a secolului XX – Gheorghe Ionescu Sin este autorul a numeroase peisaje, marine şi naturi statice, pe care le dezbate în penel cu aceeaşi măiestrie caracteristică în redarea vibraţiilor spontane de culoare. Compoziţia „Flăcău” - imaginea unui fecior în costum popular oltenesc, profilat în dimensiunile cuprinzătoare ale naturii măreţe - impresionează prin calitatea extraordinară a culorii bine structurate în suprafeţe compacte. Reprezentat din profil, chipul tânărului ţăran se bucură de o lumină proprie, aproape ireală, oferind un surplus de mister întregii compoziţii. Privirea îndepărtată către alte orizonturi, gura întredeschisă trădând sentimentul de uimire, vin să contrasteze cu poziţia statică a corpului, aşezat pe gardul de lemn. Construcţia perspectivală a întregii compoziţii proiectează personajul central în imensitatea naturii înconjurătoare, limitată doar de orizontala gardului în prim-plan şi cea a podului în plan mai îndepărtat.
bio
DEAC, Mircea, ”250 pictori români”, Ed. Medro, București, 2003 ȘIRATO, Francisc, ”Încercări critice”, Ed. Meridiane, București, 1967 TUDOR, Octavian, „Pictori români uitaţi”, Ed. Noi Media Print, Bucureşti, 2003
dimensions
  • width: 53 cm
  • custom: 72,5
research_info
Opera a participat la Expoziția Salonului Oficial 1926 și este menționată în catalog la cat. 116, sub titlul “Țărănuș pe Olt”

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.