20. Călugări în faţa Mănăstirii Stavropoleos, în lumina după-amiezii

  • Carol Popp de Szathmari
    lot.sold: 3.500,00 EUR
    lot.estimate: 4.000,00 EUR - 7.000,00 EUR
    lot.sold: 3.500,00 EUR
signature
medium
ulei pe pânză
description
Originar din Sătmar (Satu Mare) – aşa cum indică şi numele artistului – Carol Popp de Szathmari îşi va croi propriul drum pe urmele strămoşilor, distinşi de către împărat la rangul de nobili pentru activitatea lor de “intelectuali, oameni de carte, specializaţi în chestiunile teologice”, un rang de nobilitate de care s-au bucurat, aproape în aceeaşi epocă, pictorii Constantin Lecca, Gheorghe Tăttărescu etc. Aşadar, descendent al unei familii de cărturari şi teologi, Carol Popp de Szathmari este destinat el însuşi tagmei preoţeşti, pregătindu-se şi absolvind Colegiul Reformat din Cluj. Sub imperiul noii pasiuni vor apărea şi primele preocupări pentru artă manifestate prin intermediul câtorva acuarele reprezentând imagini din Rucăr şi Bucureşti (Cotroceni), apropiindu-se mai apoi de o mişcare artistică a capitalei Ungariei. Aici, artistul îşi va lăsa amprenta în mod vizibil pentru istoria artei româneşti, prin strânsa colaborare artistul Chladek, fiecare dintre cei doi realizând gravuri sau litografii după operele celuilalt. Anul 1835 va marca activitatea de tip ascensional a artistului, care intră pentru prima dată în contact cu ambientul apusean al Europei, mai ales cu ţările de limbă germană. Referindu-ne la operele realizate, acum apar imagini fugitive ale oraşelor, însoţite de cele mai multe ori de indicaţii scrise în limba franceză, ceea ce atestă prezenţa artistului în locuri a căror limbă o cunoştea de mic copil. Continuând pe acelaşi drum de interese şi pricepere, Szathmari începe să demonstreze un interes extraordinar pentru om, pe care îl înfăţişează prin ochiul atent al etnografului şi cu măiestria penelului artistului. O astfel de operă este şi „Călugări în faţa mănăstirii Stavropoleos, în lumina după-amiezii”, un tablou realizat, aproape cu certitudine, după anul 1837, când se întoarce în ţară. Ambientată la Bucureşti, într-un spaţiu ce prin religiozitatea sa îi amintea de propria familie şi de dogma creştină dobândită în timpul studiilor de la Cluj, opera se remarcă prin încercarea documentaristică, minuțioasă a artistului de a ne prezenta un anumit spaţiu şi atributele sale. (M.N.)
bio
FRUNZETTI, Ion, Arta românească în secolul XIX, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991 OPRESCU, George, “Pictura românească în secolul al XIX-lea”, Fundația pentru Literatură și Artă “Regele Carol II”, București, 1937
dimensions
  • custom: 59,5
research_info
Proveniență: licitaţia Goldart, 5 decembrie 2010, lot 73; din 2010 galerie bucureşteană.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.