116. Pipă, cadou din partea reginei Elisabeta a României, 1898, piesă deosebită, de colecție

    lot.initial-price: 700,00 EUR
    lot.sold: 700,00 EUR
    lot.initial-price: 700,00 EUR
    lot.sold: 700,00 EUR
medium
lemn ebenizat, corn de cerb, porțelan pictat manual, alamă
description
Între 1896 și 1898 comunitatea protestantă din Berlin, capitala Imperiului German, a finanțat construirea prin subscripție publică a unei noi și impozante biserici, Trinitatis Kirche, ridicată în cartierul Charlottenburg al orașului. La inaugurarea edificiului, organizată la 11 decembrie 1898, a participat perechea imperială Wilhelm al II-lea și soția sa, împărăteasa Augusta Victoria care patronase efortul strângerii fondurilor și construirii bisericii. Arhitecții care au imaginat lăcașul de cult și au supervizat șantierul au fost Johannes Vollmer (1845-1920) și Heinrich Jassoy (1863-1939), cunoscuți în epocă pentru astfel de realizări pe tot cuprinsul Germaniei. Invitată să participe la ceremonia de inaugurare dar neangajându-se la efortul unei lungi călătorii, regina Elisabeta a României i-a răsplătit pe cei doi arhitecți oferindu-le cadou câte o astfel de piesă. Obiectul reprezintă o frumoasă pipă, de mari dimensiuni, cu elementul central realizat din lemn ebenizat, cu subansamble din corn de cerb și cu căușul în stil bavarez din porțelan pictat manual, cu capacul din metal cromat și alamă. În partea superioară, fețele unui element decorativ din corn susțin cifrul reginei Elisabeta surmontat de coroana regală, datele ridicării edificiului (1896/98) și numele cartierului berlinez Charlottenburg.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.