Flori de vară - Artmark România

semnat dreapta jos, cu negru, Luchian

ulei pe carton

La aproape un secol de la dispariția lui Ștefan Luchian arta pe care acesta a lăsat-o posterității deține în continuare acumulările cele mai relevante ale unei creații picturale ce încă influențează percepția contemporană asupra culturii vizuale românești. Înscris cu litere mari în “sfânta treime” a impresionismului românesc, bineînțeles alături de Grigorescu și Andreescu, Luchian reprezintă apogeul unui cult al pictorului de sfârșit de sec XIX (interpretând aici secolul al XIX-lea în accepțiunea extinsă istorico-socială, încheindu-se de îndată cu începutul primului Război Mondial) pentru care pictarea realului imediat, fie el interpretat și prin prisme adiacente practicilor picturale, a reprezentat ținta și desăvârșirea artistică . Însă realul cel mai profund care i-a oferit lui Luchian un izvor nemărginit de inspirație nu au fost societate, evenimente istorice, situație politica și financiară a țării, ci proximitatea figurativă, peisajul, florile și chipurile oamenilor simpli devenind monumente imaginare ce au conceput și definit enciclopedia vizuală pictată și desenată de artistul nostru. Căutându-şi propriul drum în artă, Luchian a simţit că direcţia pe care o va lua este aceea deschisă de Grigorescu, trecând prin experienţa picturii franceze şi învăţând mult de la Edouard Manet şi Edgar Degas, de la unii impresionişti şi postimpresionişti, printre care Cézanne, Gauguin şi Van Gogh. La Paris, Luchian nu a trebuit să refacă traseul formaţiei lui Grigorescu, însuşindu-şi de la acesta, încă din ţară, mijloace ale realismului şi ale picturii în plein air, precum şi aspecte ale tehnicii impresioniste, de suprindere a vibraţiilor atmosferice, variaţiunilor de lumină şi coloritului viu. În schimb, şi-a putut da seama de limitările la care ajunsese impresionismul, găsind afinităţi cu viziunea artistică a lui Corot, precursor al impresionismului, care în peisajele sale, pictate sub imperiul primei impresii, respecta structura formelor. Colorist prin excelenţă, Luchian acorda totuşi o grijă deosebită desenului, construind cu rigoare compoziţiile. Din lecţia impresionismului a preluat tehnica armoniei culorii pure, dar a respins ideea de a reda momentul, definit prin jocul singular al luminii, căutând să singularizeze în arta sa ceea ce este permanent în lumea reală. În sinteza stilistică a picturii lui Luchian se recunoaşte influenţa lui Van Gogh, în aspectele ce ţin de aportul de lumină adus de culoare şi de rolul ei constructiv, dar şi impresia lăsată de armoniile, ritmurile şi intensităţile cromatice ale artei populare. Inovaţia adusă de Luchian în pictura românească este aceea de a fi găsit formula prin care să confere culorii un nou atribut – lumina. Experimentele sale legate de cuprinderea luminii în culoarea pură s-au desfăşurat pe planurile diferitelor tehnici – acuarelă, pastel, ulei – artistul încercând să transfere de la o tehnică la cealaltă descoperirile făcute. Dacă peisajul sau compozițiile cu personaje se regăsesc constant și sunt repartizate echilibrat în cele trei perioade principale de creație, trebuie remarcat că limbajul plastic al artistului se va închega în ultima perioadă de creație (1907-1914), atunci când raportul principalelor genuri abordate este strămutat către pictarea florilor, indiscutabil apogeu al întregii creații a artistului. Luchian a iubit florile şi le-a pictat poate mai mult decât oricare alt pictor român, lăsându-se fermecat de coloritul lor, de delicateţea şi prospeţimea lor. Le aranja cu multă grijă, în vase de lut cu modele populare, în aranjamente simple, dar ale căror cromatici le studia îndelung. Garoafe, trandafiri, anemone, maci, dumitriţe şi imortele alcătuiesc o diversitate extraordinară de raporturi între culori, de ritmuri de linii şi forme. Stările pictorului sunt conţinute în dialogurile dintre culori, care se pot desfăşura în surdină sau pot fi răsunătoate prin contrastele lor, compoziţiile cu flori fiind un mijloc de comunicare al unui orizont de trăiri interioare. Dacă ar fi să disecăm o operă tipică în care ne este prezentat un buchet cu flori, ca și în cazul de față, putem observa imediat un tipism compozițional, relaționându-ne evident la întreg corpul pictural prezent în genul naturilor statice. Ingenuitatea operei constă în echilibru discret dintre planuri, și aici putem observa invariabil raportul de 1 la 2 dintre planul inferior, suport, și fundal. În același timp, în special pentru operele din această ultimă perioadă de creație, enunțată anterior, Luchian modulează aspectul celor două planuri-suprafețe prin folosirea unei palete de culori închise, în tente teroase, care de îndată ce vor apărea florile din prim-plan, vor contrasta valoric, indiferent de tonurile ce definesc motivul floral-central. Exceptând aceste aspecte tehnice, devenite un fel de tic pictural, tipice oricărui artist, opera se dezvoltă numai și numai prin experiența senzorială și relatarea ei pe pânză cu ajutorul unei pensulații ce nu face decât să măgulească culorile unice ce nu puteau fi create și amestecate decât de Ștefan Luchian. (I.P.)

CIOFLEC, Virgil, “Luchian”, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1924 COMARNESCU, Petru, “Luchian”, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1955 COMARNESCU, Petru, “Luchian”, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1965 ENESCU, Theodor, “Ştefan Luchian: Pictură. Pastel. Acuarelă. Desen”, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007 JIANU, Ionel, “Luchian”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1947

width: 38 cm
height: 47 cm

Proveniență: colecţia compozitorului Ion Dumitrescu (1913- 1996); din 1992, colecţie privată, Bucureşti. Elev al lui Alfonso Castaldi și al lui Mihail Jora, profesorul și compozitorul Ion Dumitrescu se înscrie în pleiada celor mai reprezentativi artiști români. Premiat cu cele mai înalte distincții ale statului român, Dumitrescu a primit și recunoașterea internațională, fiind membru corespondent la “Institut de France” – “Académie des Beaux Arts” din Paris (1977) și al “Academiei Tiberina” din Roma (1981). A fost dirijor și compozitor la Teatrul Național din București, profesor universitar emerit și decan al Facultății de Compoziție, la Conservatorul din București, și pe rând, secretar, prim secretar și Președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Romania (1952 – 1977).

29. Flori de vară

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!