25. Tătăroaice în repaos [1935-1937]

  • Petre Iorgulescu Yor
    lot.sold: 7.500,00 EUR
    lot.estimate: 7.000,00 EUR - 9.000,00 EUR
    lot.sold: 7.500,00 EUR
signature
semnat stânga sus, cu negru, YOR
medium
ulei pe carton
description
Iorgulescu-Yor a fost sedus de specificul ravisant al Balcicului, asemeni multor pictori români ai perioadei interbelice, care au format o colonie artistică pe ţărmul Mării Negre, în localitatea cu aer exotic. Peisajele locului formează un capitol aparte al operei sale marcate de căutări şi experimente stilistice, în care foloseşte un procedeu numit de Alexandru Măciucă al “insolitării”, care presupunea folosirea mai puţin obişnuită sau arbitrară a mijloacelor curente, care în sfera cromaticii se manifesta prin asocierea contrastantă şi uneori arbitrară a culorilor. Procedeul caracterizează o fază a creaţiei care se încheie la începutul anilor 1930, fiind depăşit în perioada în care pictează “Tătăroaice”, lucrare realizată probabil între anii 1936-1937; o lucrare cu acelaşi subiect, tratat într-o manieră asemănătoare, care poartă această datare, se află în Muzeul de Artă Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu, fiind prezentat în expoziţia retrospectivă organizată în 2005 la Muzeul Colecţiilor de Artă. Pictura “Tătăroaice” se distinge prin compoziţia echilibrată, formele simplificate şi epurate de detalii nesemnificative şi raporturile armonioase dintre culori. Acestea nu sunt la fel de puternice precum în peisajele sale, ci folosite în nuanţe estompate şi tonuri luminoase, aplicate pe suprafeţe ferm delimitate. Lumina albă, difuză, se reflectă în accente albe, mate, pe veşmintele femeilor, surprinse într-un moment de răgaz care recheamă truda lor zilnică. Ritmul inedit al vieții locuitorilor din Balcic, acea latență în care oamenii își lăsau timp să mediteze, conferă una dintre notele specific locale și transpare cu atâta forță în creațiile artiștilor români inspirați de peisajele pe care această zonă fascinantă le exhibă.
bio
CONSTANTINESCU, Cornel Radu, “Petre Iorgulescu-Yor”, Bucureşti, 1969 MĂCIUCĂ ,Alexandru, Catalogul Expoziţiei “Petre Iorgulescu-Yor (1890-1939)”, Muzeul Naţional de Artă al României, 2005
dimensions
  • custom: 48,5x58,5
dating
1935-1937

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.