80. Fluturi [anii '50]

  • Ion Ţuculescu
    lot.sold: 52.500,00 EUR
    lot.estimate: 30.000,00 EUR - 50.000,00 EUR
    lot.sold: 52.500,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu negru, ”ȚUC”
medium
ulei pe pânză
description
Cu multiple participări la expozițiile personale ale artistului ori reprodusă în monografiile sau albumele dedicate acestuia, opera de față se remarcă prin forța compozițională și impresionanta selecție cromatică. Ion Țuculescu se axează pe construirea unui peisaj folcloric pe verticală, un peisaj în care elementele vegetale se succed și se îmbină intuitiv cu motivele populare. Artistul delimitează într-o oarecare măsură colțul de natură, plasându-l în partea din stânga jos a lucrării, de grupul decorativ ce se revarsă asupra lucrării din partea stângă sus. Perioada folclorică își are geneza la mijlocul veacului trecut, însă în lipsa unor datări clare această perioadă nu poate fi decât încadrată cu aproximație în intervalul 1947-1956. Este o etapă rezervată unor procese complexe ce înglobează pasiunile artistului și predilecția și pasiunile sale pentru motivele populare. Seria de lucrări realizată acum dezvăluie oscilațiile, evoluția ori reîntoarcerile asupra unor elemente de interes pentru artist. Ion Țuculescu își va utiliza revelațiile estetice și spirituale pentru extragerea lucrărilor sale din sfera anonimatului. Perioada folclorică se divide, după cum observa Magda Cârneci, în trei etape, lucrarea de față fiind inclusă în cea dintâi. Aceasta este o etapă în care elementele decorative își fac apariția în mod subit în lucrări, astfel că vom întâlni, parcă desprinse din context, elemente vegetale stilizate conform obiectelor decorative tradiționale. Vom regăsi motivul fluturilor reluat în cadrul mai multor lucrări, artistul având drept scop evidențierea dihotomiei figurativ-decorativ, accentuând totodată și principiile spațialității. Dacă elementele decorative sunt mai degrabă aplatizate, peisajul își păstrează într-o oarecare măsură tridimensionalitatea. Se estompează însă funcția decorativă și se accentuează distincția dintre sistemul decorativ figurativ și cel popular. La baza creației sale va sta, așadar, neclintit, foclorul românesc. Țuculescu se afirmă drept un autentic interpret al naturii și excelează mai cu seamă în realizarea peisajelor. Excepționala vocație a coloristului e accentuată de alternările armonioase de tonuri puternice și de pasta utilizată în mod voit exagerat. Artistul preia din maniera picturală a expresioniștilor și excelează în ilustrarea ritmurilor și în zugrăvirea tușelor. Spațiul său plastic, infinit și cu materializări neobișnuite, este brăzdat de o luminozitate artificială și de o cromatică brutală devenită laitmotiv. Depășește cadrul decorativ, pur imitativ și tinde către încărcarea afectivă a pânzei prin utilizarea unei palete exacerbate. Acordurile sale ornamentale sunt încastrate în accente de negru, nuanță pe care o asimilează din lucrările lui Petrașcu. Păstrează frânturi recognoscibile ale spațiului real din care se inspiră, însă le modifică în conformitate cu stimulii proprii. Țuculescu propune estetica fantastică a basmelor și inserează adesea troițe și păsări pe care le împrumută din arta populară. Propune o nouă ordine estetică și un set diferit de valori, pe care le transferă, treptat, operelor sale. Reinterpretează elementele folclorice într-o manieră profund modernizată și transferă viziunea analitică a biologului în tentative febrile de redare exhaustivă a frescelor dedicate naturii.
bio
VLASIU, Ion, ”Ion Țuculescu”; Editura Meridiane, București, 1966. CÂRNECI, Magda, ”Ion Țuculescu”, Editura Meridiane, București, 1984.
dimensions
  • width: 50 cm
  • height: 60 cm
research_info
Opera a participat la expoziția retrospectivă ”Ion Țuculescu”, Sala Dalles, 1965, cat. 49, sub denumirea ”Fluturi”. Opera este reprodusă în albumul ”Ion Țuculescu”, Ion Vlasiu, Editura Meridiane, București, 1966, cat. 36, sub denumirea ”Fluturi”. Opera este reprodusă în albumul ”Ion Tuculescu”, A. E. Baconsky, Editura Meridiane, Bucuresti, 1972, cat. 14, sub denumirea ”Fluturi”. Opera a participat la expoziția retrospectivă ”Ion Țuculescu”, Muzeul Național de Artă al României - Muzeul Colecțiilor de Artă, București, 1999, cat. 37.
dating
anii '50
provenance
colecția familiei artistului. colecția prof. Costin Murgescu, membru corespondent al Academiei, și a cineastei Ecaterina Oproiu.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.