Unică pereche de dulapuri, integrând panouri pictate, posibil de Nicolae Grigorescu, începutul sec. XX, provine din colecția istorică a savantului Constantin I. Istrati

medium

lemn de brad, strunjit, băițuit, aurit, integrând panouri pictate în ulei

dimensions

custom: Dulap:180 x 56 x 43 cm (fiecare); Țărăncuță: 93 x 24 cm; Ciobănaș în iarbă: 36 x 24.5 cm; Ciobăniță: 92.5 x 24.5 cm; Țărăncuță cu fuior: 36.5 x 24.5 cm

research_info

De la țăranul francez, pe care îl studiază în mijlocul grupării de la Barbizon, și până la omul din satul românesc, Nicolae Grigorescu își asmute penelul, îl înmoaie în istoria țării și îl așează frenetic în pânzele sale. Pledează pentru onestitatea sentimentului și militează pentru reprezentarea naturii plaiurilor natale într-o manieră profund purificată, picturală și sintetizată prin farmecul artei. Nenumăratele veri petrecute în mijlocul naturii, pe văi și prin munți, l-au înzestrat pe artist cu etosul românesc ce avea să-i domine întreaga operă. Expozițiile antume l-au introdus pe Nicolae Grigorescu protipendadei epocii, iar operele sale au ajuns, astfel, în colecții reputate precum cea a reginei Elisabeta, cea a lui Alexandru Vlahuță, a lui Iosif Dona sau a lui Constantin Istrati. Născut la Roman într-o familie de boieri, Constantin Istrati a fost un respectat medic, chimist, academician și om politic. În 1906, Dealul Filaret din București găzduia expoziția jubiliară dedicată celor 40 de ani de domnie ai lui Carol I (cunoscută și drept ”Expoziția Generală Română”). Cu acest prilej, dr. Constantin Istrati este numit Comisar General (și președinte) al manifestării. Expoziția avea drept scop prezentarea publică a progreselor naționale din ultimii patruzeci de ani, din diverse sectoare precum cultural, agricol, comercial ori industrial. Însuși regele Carol I a fost cel care a inaugurat expoziția, alături de el aflându-se alți membri ai casei regale, precum regina Elisabeta, principele Ferdinand sau principesa Maria. Înzestrat cu deosebite capacități de organizare, dr. Constantin Istrati va fi răsplătit cu marele premiu al expozițiunii, cu medalia comemorativă de aur, dar și cu un album care conținea semnăturile multora dintre expozanți. Remarcabilă a fost, în cadrul acestei ample manifestări, expoziția retrospectivă dedicată marelui pictor Nicolae Grigorescu. Relațiile cordiale preexistente dintre artist și doctor au fost aprofundate în preajma acestei expoziții, atunci când cei doi au lucrat îndeaproape la buna organizare a evenimentului, care s-a bucurat, negreșit, de zeci de mii de vizitatori. Modest, sincer și cu o vădită înclinație către introspecție, Grigorescu obișnuia să se țină departe de seratele și evenimentele sociale ale vremii, însă cu prilejul Expoziției Generale Române pictorul va parcurge drumul de la Câmpina la București. Câmpina va fi un punct de interes în epocă pentru multe personalități însemnate ale vremii: Ion Heliade Rădulescu, George Barițiu, Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Vlahuță, Bogdan Petriceicu Hașdeu sau George Coșbuc sunt doar câțiva dintre cei ce au poposit în mica așezare prahoveană, mânați probabil de clima și poziția pitorească. Nicolae Grigorescu se stabilește la Câmpina în anul 1891, iar Constantin Istrati, ”care avea pe lângă Grigorescu o casă de țară mai mărișoară, într-o livadă de pomi roditori” ajunge aici în anul 1889. Vizitator frecvent al evenimentelor vremii și însuflețit de subiectele grigoresciene, dr. C.I. Istrati va deveni unul dintre colecționarii operelor marelui maestru. Apropierea celor doi a fost iminentă, Grigorescu considerându-l pe susținătorul său un ”om de inimă”. Pornind de la aceste date dezvăluite de-a lungul anilor atât de monografii celor două personalități, cât și de paginile jurnalului intim al dr. C.I. Istrati, am fi înclinați să credem că artistul și-ar fi putut asuma, la un moment dat, împlinirea unui proiect cum este cel de față. Cele două piese de mobilier provin din colecția unei familii de intelectuali, descendenți mai îndepărtați ai doctorului Constantin Istrati. Se spune, de asemenea, că dr. Istrati este cel care l-ar fi ajutat pe fiul pictorului să își schimbe numele din Danciu în Grigorescu (pornind, cel mai probabil, de la dorința exprimată de către artist pe patul de moarte). Divizate între cele patru panouri, picturile care decorează perechea de dulapuri reprezintă o reinterpretare a unor opere anterioare ale artistului. Le regăsim reproduse în cataloagele de expoziție ori în monografii, unele dintre ele participând chiar la expoziția retrospectivă din anul 1906. Grupați câte doi, protagoniștii scenelor de față apar drept ciobănași și țărăncuțe, subiectele-laitmotiv din opera maestrului. Studiat îndeaproape, observat în timp ce execută îndeletnicirile sale zilnice, țăranul reprezintă un izvor nesecat de motive picturale pentru Grigorescu. Ciobanii lui sunt tineri – culcați pe dealuri ori în picioare, coborând coasta, suiți în trăsuri sau mânând boii. Regăsim aici atât ciobănașul întins pe deal, cât și pe cel care mână turma de ori, contopiți în tușele fine ale naturii, desfătându-se în căldura soarelui și în albastrul senin al cerului. Personajul feminin se va bucura de o atenție deosebită în opera lui Grigorescu și va fi surprins adesea privind în depărtări, trăgând firul din fuior, stând lângă vatră sau pășind aievea prin bătăturile ulițelor. Tușele grațioase și nuanțele subtile, aproape diafane, ne-o prezintă pe protagonista de pe Valea Doftanei într-o postură relaxată, în mijlocul văii, înconjurată de arbori și dealuri, îmbrățișată de căldura verii, cu nelipsita-i băsmăluță roșie proptită pe cap, în plin contrast cu verdele crud al crângului. Celălalt corp de mobilier ne-o dezvăluie pe țărăncuța cu fuior, așezată direct pe iarbă, surprinsă din profil, sugerând mișcări ”de o eleganță antică”, după cum remarca Alexandru Vlahuță. Grigorescu mizează pe relevarea detaliilor fine ale chipului și portului popular specifice muzei sale pastorale, dezvăluită într-un moment de maximă concentrare, în timp ce își desfășoară activitățile zilnice, netulburată de mediul exterior. Nu de puține ori, titlurile pe care artistul le atribuie tablourilor ne indică statutul social al personajelor sale: ”Țărăncuță”, ”Logofeteasă”; îndeletnicirile acestora: ”Cusând”, ”Țărancă torcând”, ”Țărancă citind”; plasamentul geografic din care provin: ”Munteanca”, ”Țigancă din Ghergani”; ori diverse particularități estetice: ”Bălăioara”, ”O floare între flori”. Întâlnirile artistului cu protagoniștii săi se petrec așadar pe fondul călătoriilor efectuate la Rucăr, pe valea Dâmboviței, la Câmpina, Ghergani, în Buzău ori Moldova. Nicolae Grigorescu se înfățișează în fața lumii drept un făuritor de partituri picturale pe care le dedică țării sale; iar cele două corpuri de mobilier devine exponente ale etosului românesc, prin preluarea unor motive arhetipale și preschimbarea lor într-un veritabil act artistic.

provenance

comandate la începutul sec. XX de Constantin I. Istrati, medic (colaborator al lui Carol Davila), doctor în chimie la Paris și, ulterior, președinte al Academiei Române; Constantin Istrati a fost organizatorul, desemnat de Regele Carol I, în 1906, al Parcului Carol I și al Expoziției Generale Române, ce sărbătorea 40 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I (precum și 25 de ani de la proclamarea Regatului României și 1800 de ani de la cucerirea Daciei de împăratul Traian), în cadrul cărei Expoziții una dintre prezențele de gală, memorabile, a reprezentat-o tocmai ultima mare retrospectivă Nicolae Grigorescu. Începând cu 1889 Constantin Istrati dobândește o reședință de vară la Câmpina, urmând a-l avea vecin pe Nicolae Grigorescu, pe care îl stimează și al cărui prieten de încredere devine (se cunoșteau și se apreciau reciproc din 1877, când amândoi trăiseră experiența-limită de viață a frontului Războiului de Independență). Savantul a fost un recunoscut colecționar de documente istorice, dar și de artă cu subiect național. Diverse componente ale colecției, precum și mobilierul pictat, posibil de Nicolae Grigorescu, se moștenesc în familie, perechea de dulapuri fiind semnalată în anii 1920 în patrimoniul unor rude colaterale, iar în anii 1930 în familia altor rude, din patrimoniul cărora ajung, 90 de ani mai târziu, în colecția contemporană a unui nepot.

63. Unică pereche de dulapuri, integrând panouri pictate, posibil de Nicolae Grigorescu, începutul sec. XX, provine din colecția istorică a savantului Constantin I. Istrati

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!