43. Madona cu pruncul [1633]

  • Adrian de Bie
    lot.estimate: 6.000,00 EUR - 9.000,00 EUR
    lot.sold: 6.000,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu negru, ”ADB”
medium
ulei pe pânză
description
Pictor flamand, originar din Lierre, Belgia, Adrian de Bie va studia la Anvers cu Walter Abts și mai apoi la Paris, sub atenta îndrumare a pictorului curții regale a lui Louis al XIII-lea, Rodoplhe Schoof. În 1614 ajunge în Italia, unde va sta vreme de opt ani. La Roma se va supune tendințelor din epocă și va picta mici piese de mobilier. Se întoarce în Lierre în 1623 și rămâne aici până la sfârșitul vieții. Din păcate, nu s-au păstrat foarte multe dintre operele realizate de artist. Adrian de Bie e cunoscut îndeosebi pentru portretele și scenele biblice pe care le-a pictat. Dintre acestea, amintim ”Portrait de vieille femme”, care datează din 1652, aflat în colecția muzeului din Darmstadt sau tripticul cu temă religioasă realizat în biserica Eligius din Lierre. Creația de față stă mărturie a întâlnirii artistului cu opera lui Anthony van Dyck și totodată denotă apetența sa față de o temă intens popularizată în epocă. Canonizarea vieții fecioarei Maria a produs numeroase ecouri atât în rândul artei religioase, cât și în rândul artei laice de-a lungul timpului. Subiectul devine, așadar, foarte popular în rândul artiștilor plastici. Aceștia reiau motivul și îl reprezintă fie în manieră proprie, ghidați de interpretări personale, fie prin reproduceri ale unor lucrări deja existente care se apropie mai mult de viziunea lor. În cea din urmă categorie se încadrează lucrarea de față. Adrian de Bie reproduce cu vădită admirație opera lui van Dyck, realizată în perioada 1630-1632. Cu o ucenicie desfășurată sub îndrumarea lui Peter Paul Rubens și cu experință în ipostaza de pictor al unei curți regale (Charles I, Anglia), van Dyck va aborda subiectul ”madonei cu pruncul” în cel puțin opt pânze diferite. Va prelua, la rândul său, din specificitățile modului în care tratează Titian subiectul, după ce observă lucrările acestuia în timpul șederii sale în Italia. Va copia și reimagina una dintre operele lui Titian: elimină din personaje și reduce totodată firul narativ, păstrând doar personajele centrale și concentrându-se asupra unui cadru idolatrizant. Fiecare dintre artiștii anterior menționați preiau modelul arhetipal al madonei care își ține pruncul în brațe și invită privitorul să reflecte asupra iubirii de natură divină. În mod firesc, pictura de față poate fi descifrată în cheie simbolică, astfel că scena iubirii materne se va divide între imaginea mamei, fecioara cu părul lung și despletit și între aceea a copilului divin, al cărui trup dezgolit reiterează condiția sa umană. Cromatica aleasă capătă de asemenea semnificații mai profunde: culoarea albastră indică ipostaza de regină a raiului atribuită fecioarei Maria, iar acoperământul roșu aprins simbolizează sângele lui Hristos și face trimiteri la crucificarea acestuia. Pruncul devine o alegorie a iubirii pure, inocente, lipsite de prejudecăți sau intenții ascunse. Opera în totalitatea sa devine o iconografie cu trimiteri subtile către sfera miraculosului și a credinței nezdruncinate.
bio
E. Benezit, ”Dictionnaire critique et documentaire des peintres, Sculpteurs, Dessinateurs et Graveurs”, vol. II. BET-CHI, Libraire Gründ, Paris, 1976.
dimensions
  • width: 95.5 cm
  • height: 119 cm
dating
1633
provenance
colecția Cella Delavrancea.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.