7. Wir Sterben (Murim - Ruinele unei lumi)

  • Lilian Theil
    lot.estimate: 600,00 EUR - 900,00 EUR
    lot.sold: 1.200,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu alb, "L. Theil"
medium
colaj textil, broderie
description
Lilian Theil este o artistă aparte, care la vârsta onorabilă de 88 ani, atrage atenția publicului cu un număr impresionat de lucrări pe suport textil, cu un mesaj contemporan. Această asociere între o tehnică tradițională, a țesutului, a cusutului, până de curând asociată numai femeilor, și mesajul contemporan asociat consumului exacerbat, crizei morale și de identitate prin care trece omenirea, reprezintă unicitatea lucrărilor sale. Lilian Theil s-a născut în 1932, la Brașov, unde a absolvit cursurile liceului “Principesa Elena”. În 1952, a fost exmatriculată de la Academia de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București, pe motiv de “origine nesănătoasă”, fiind nepoata profesorului Alexandru Obregia. În același an, a fost evacuată de la domiciliu împreună cu întreaga familie. Și-a reluat activitatea artistică după Revoluția din 1989, într-un exercițiu artistic purificator, cathartic, realizând un număr impresionant de lucrări. “Important pentru mine este să transmit gândurile, ideile și sentimentele mele. Pentru aceasta sunt utile cuvântul, muzica, pensula și culoarea, chiar și cârpele, acul și ața”.
dimensions
  • width: 122 cm
  • height: 116.5 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.