26. Lumea ca teatru [1999]

  • Ştefan Câlţia
    lot.estimate: 35.000,00 EUR - 55.000,00 EUR
    lot.sold: 75.000,00 EUR
signature
semnat și datat lateral stânga, cu alb, "Câlția, (1)999"
medium
ulei pe pânză
description
Viziunea artistului Ștefan Câlția asupra lumii pornește de la multiple ramificații culturale, care se întrepătrund și dau naștere acestor lucrări specifice, care marchează privitorul prin atmosferă și tonalitate afectivă. Avem, pe de o parte, lumea arhaică a basmelor populare românești, a personajelor fantastice; avem urme ale unor spectacole străvechi, tradiționale, cu măști și cortegii. Pe de altă parte, privitorul observă amprenta lăsată de valorile de viață din satul transilvan, în care s-a născut și crescut artistul ( reprezentat plastic în satul răsturnat din planul superior al lucrării), respectiv influențele lăsate de anii de studiu sub Julius Podlipny. Ca în majoritatea lucrărilor lui Ștefan Câlția, soarele nu apare reprezentat, lumina vine de niciunde, ca o boare catifelată, care potențează cromatica tabloului. Linia orizontului este plasată în planul de jos al lucrării, întrucât suveran pe pagină este cerul. Sub spațiul celest, cu vastitatea sa atotcuprinzătoare, se desfășoară scena. Artistul dezvăluie un mic “teatru al lumii” în lucrarea curentă, un teatru încărcat de simboluri, un univers de viață filtrat prin rațiune și cultură, cu personaje surprinse în interpretarea rolului asignat de Creator. Ramificațiile culturale care dau viață acestui cadru sunt multiple: valorile de viață din satul transilvănean, memoria colectivă a basmelor populare românești, lumea teatrului de marionete, jocurile populare cu alai etc. În opera lui Ștefan Câlția, funcția personajului este crucială. Personajele concentrează principalele semnificații ale imaginii plastice, potențând sensul său de fabulă. Costumația personajelor amintește de cortegiile carnavalești, accentul picând pe caracterul ludic și oniric al scenei. Există două tipuri iconografice: pe de o parte, personajele umane, cu figurile lor hieratice asemenea unor îngeri pământeni, respectiv personajul animal, întruchipat prin motivul peștelui. Motivul peștelui nu este doar unul din cele mai frecvente din creația maestrului, ci și unul din primele simboluri ale umanității, folosit în cele mai diverse combinații. “În compozițiile lui Ștefan Câlția, simbolismul peștelui se apropie mai mult de interpretările date acestui motiv de câțiva artiști moderni, în special din aria expresionismului german: Max Beckmann, Paul Klee, Marc Chagall. În opera acestora, imaginea carnavalului, a jocului păpușăresc a avut loc de frunte, iar peștele are semnificații magic-mistice, un punct de întâlnire între viață și moarte”(Amelia Pavel). Atmosfera imaginii sugerează simultan haz, mister, dar și o anumită melancolie, departe de bucuria unei atmosfere de sărbătoare.
dimensions
  • width: 220 cm
  • height: 150 cm
dating
1999

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.