Arlechin - Artmark România

ulei pe pânză

Cele mai cunoscute reprezentări ale arlechinului sunt remarcate în preajma secolului al XX-lea, în spațiul european, la artiști precum Cezanne, Miró, Degas sau Picasso, care au găsit în acest personaj, cu aparențe comice la suprafață adevărate semnificații interioare, relevate ceva mai târziu și de artistul Baba. Inspirat de rezonanțele înaintașilor El Greco, Goya sau Rembrandt, de naționalii Grigorescu sau de Tonitza, artistul va alege ca temă reprezentativă pentru creația sa umanul, pe care îl va dezbate în diverse ipostaze și sub diferite înfățisări. Numit de Tudor Vianu pictor al omului , criticul îi releva în volumul din 1964 trăsăturile plastice pe care artistul le acorda reprezentărilor sale de gen, amintind în același timp și de umanul social, remarcat pe tot parcursul creației sale. Astfel, umanul surprins de Baba își găsește rezonanțe în chipurile de țărani, ce alcătuiesc compoziții impresionante ca dimensiuni interioare, personajele fiind surprinse într-o dramă a existenței sociale, caracterizată de lipsuri și nedreptăți. Alături se vor apropia arlechinii, spaimele și regii nebuni, producții ale unei fantezii ce luau naștere din realul propriei epocii, ale cărui împilări și artistul le resimțea deopotrivă. Pictura sa, cu rezonanțe în real ne înfățișează drumul împovărat al creației sale, în care drama umană își găsea verosimil ecourile. Arlechinilor, ca și în cazul spaimelor și a regilor nebuni le va dedica o întreagă suită, înfățișându-i uneori însoțiți de membri ai familiei, alteori de ființe negrăitoare, de cele mai multe ori însă arlechinii vor fi reprezentați în solitudine. Prietenul său anonim, așa cum îl denumise creatorul său, reprezenta pentru artist o tipologie umană ce aparținea unei comedii triste, care încerca prin prezența sa să disimuleze o dispoziție aparent bună. Trăsăturile reale ce îl caracterizează sunt de fapt melancolia, tristețea, pe care încearcă să le ascundă sub masca unui chip adesea ironic. Ca un apărător al ultimului cap de pod al picturii mari, așa cum se definea pe sine, Baba considera o adevărată virtute crearea unei picturi care să aibă puterea de a fi contemplată și de a emoționa deopotrivă. Dorința exprimată de artist cu privire la creația artistică și la menirea acesteia era captivarea privitorului, pe care dacă va reuși să îl determine să se oprească și să tacă pentru un moment, renunțând la propriile teorii, dacă îl va face să tresară și dacă îi va rămâne în minte, mult va fi realizat acel artist. Orizontul afectiv urmărit de acesta oferă creației artistice o existență proprie, cu efecte și reacții în realul concret. Artist viguros și profund, artistul ne descoperă aspectele realității sale cu o privire vizionară, recompunându-le în reproduceri ale imaginarului. Fascinat de redarea portretului, de expresie și de revelarea trăirilor interioare, artistul Baba va înfățișa adesea în creația sa chipuri ale condiției umanului, condiție în care el însuși se regăsea. În cazul chipurilor de arlechini, ca un ultim moment al creației sale, artistul va redefini portretul, trecând de la fizionomia individualizată la portretul efigie, purtător de o identitate imprecisă, anonimă, un rod al fanteziei sale artistice, prezent în cotidian prin expresia sa moralizantă. Prin această tematică, motivul arlechinului se ridică la nivelul unei meditații adânci asupra condiției umane, impresionând prin prezența sa atât de frecventă, misterioasă și ambiguă. Surprinși în picioare, aproape de privirea contemplatoare, alteori redați în planuri mai îndepărtate, arlechinii lui Baba au privirile înrudite, la fel și trăsăturile. În ceea ce privește coloritul, oferit de o vestimentație bogat nuanțată, acesta îi propune artistului o abordare plastică prielnică pentru interpretarea personajelor sale. Pastelată adesea, alteori mai cromatică, vestimentația arlechinului se remarcă vizibil în fundalul întunecat de cele mai multe ori, aducând aminte de planurile obscure ale maeștrilor înaintași. Maniera de pensulație spontană aleasă de artist redă în tușe nedefinite o cromatică armonioasă, formată din umbre și lumini, recuzita negăsindu-și locul în reprezentările sale de acest gen. Fundalul rămâne aproape mat, în nuanțe obscure, căci „pentru a prețui strălucirea luminii trebuie să știm a pătrunde misterele întunericului”, după cum bine amintea artistul în mărturisirile sale. Intuiția corpului și a simțurilor ce stăpânesc personajul se completează cu semnificațiile morale înfățișate de artist, creând senzația unei imagini care rămâne negreșit pe retina privitorului. Studiul caracterului interior apare nu doar în expresia figurilor ci și în atitudini, precum și în expresivitatea mâinilor, prezente în aproape toate înfățișările personajelor sale. Poziționat vertical, arlechinul își păstrează o demnitate onestă, înfățișând prin prezența sa tot ceea ce este, ființă și culoare. Chipul, în trăsături abia sugerate evocă o stare interioară pe care personajul nu dorește să o exprime deplin, sugestia fiind îndeajuns pentru a-i înțelege adevărata stare. Situat într-un mediu nelămurit dar nemărginit, cu un rol bine intuit de artistul contemplator și prieten fidel al lumii sale, anonim dar statornic, arlechinul va stărui în creația artistului Baba, încheind ultima sa etapă creatoare. (G.M.)

width: 98 cm
height: 158.5 cm

Opera este reprodusă în albumul "Corneliu Baba", ingrij. de Maria Albani, Fundația Culturală Română, 1997.

31. Arlechin

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!