38. My Mind in the Afternoon [2022]

  • Florin Petrachi
    lot.not_sold:
    lot.shop-sell-price:
signature
datat și intitulat pe verso, cu negru, "My Mind in the Afternoon, 2022"
medium
acrilic pe pânză
description
Natura lui Petrachi cercetează și pune sub lupă tot ce ne înconjoară, decojește până la esență, analizează tacit straturile interne ale organicului, până când ajunge la nucleul naturii umane. Ceea ce descoperă în această călătorie ințiatică în miezul umanității, este universal valabil și poate fi asimilat atât de neofiți, cât și de cei inițiați și familiarizați cu tema conștiinței paradisiace. Se poate observa cu ușurință, că în spatele vegetației, artistul însuși nu se dezvăluie decât în trecere, iar ceea ce se întamplă în jur este trecut diafan în plan secund. Animale felurite sunt fiecare asociate unei ipostaze sau unei circumstanțe, care intuitiv, ne trimit cu gândul la trăirile umane precum frica, apatia, agresiunea, uitarea și siguranța.
dimensions
  • width: 200 cm
  • height: 195 cm
research_info
Opera este reprodusă în albumul "Florin Petrachi, La porțile Edenului", ed. Monitorul Oficial, București, 2022, la pag. 218-219.
dating
2022

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.