15. Sirena [1925-1927]

  • Victor Brauner
    lot.estimate: 25.000,00 EUR - 45.000,00 EUR
    lot.sold: 45.000,00 EUR
signature
semnat dreapta jos cu brun, "BRAUNER"
medium
ulei pe carton
description
Modern prin toate formele artei sale, Victor Brauner devenea în anii 1923 unul din reprezentanții de seamă ai avangardismului românesc. Încă din timpul studiilor din cadrul Școlii de Arte Frumoase artistul dezvăluie calități artistice inedite, exprimând în același timp reacții de răzvrărtire asupra disciplinei școlare și a academismului, simțind atragere față de pictura europeană modernă. Curând, noile curente pătrund și în spațiul artei românești, atrăgând prin formele sale de cubism, expresionism, dadaism sau futurism artiști ca Brauner, Iancu sau Maxy. Noile forme de artă își expuneau libertățile, rupându-se de orice formă de mărginire academică. Astfel, influențele noilor curente sunt remarcate în cadrul primei sale expoziții personale din anul 1924, de la Galeria Sindicatului Artelor Frumoase, din București, când artistul debuta cu un număr de 50 de lucrări. Evenimentul este vestit în paginile periodicului 75HP, unde Brauner își aducea aportul ca inițiator al proiectului, alături de poetul și eseistul Ilarie Voronca. Alte colaborări desfășurate de artist în presa vremii vor fi și în cadrul revistei de artă constructivistă Punct, pe care o inițiază alături de artistul Marcel Iancu, urmată de Integral, unde se alătură celor doi moderniști, Max Herman Maxy și Corneliu Mihăilescu, Un alt mediu unde îi mai remarcăm prezența va fi și în cadrul Grupării Contimporanul, care începând cu anul 1924 organizează expoziții, prima fiind o expoziție de artă modernă internațională, unde printre participanți se vor număra Jean Arp, Kurt Schwitters, Paul Klee, Constantin Brâncuși, Militza Petrașcu, ș. a. În cadrul expoziției picturile artistului vor fi apreciate de Ion Vinea drept traversări vertiginoase de curente contradictorii, reușind să creeze confuzii vizuale prin experimentările creației sale. În anii următori, influențele observate în creația sa vor fi cubismul, de manieră futuristă, accentele suprarealiste încurajate de revista Unu, unde îndeplinea un rol în comitetul de redacție, alături de Voronca, Stephan Roll și Maxy, urmate de introviziunile pe care le propune odată cu expoziția Grupului de Artă Nouă, în anul 1929. Prezența îi este remarcată la aproape toate exhibițiile de artă modernă din țară, urmând ca în 1930 să se îndrepte spre Paris, unde câțiva ani mai târziu va picta una din operele importante în evoluția sa, o operă premonitorie, pe care o intitulează „Autoportret cu ochiul scos”. Tot aici, artistul leagă prietenii cu artiști care îl vor introduce în rândul suprarealiștilor, urmând ca în anul 1933 să participe la cel de-al VI-lea Salon des Surindépendants. Anul următor, în 1934, este anul în care artistul organizează prima expoziție personală la Paris, la Galeria Pierre. Urmează o revenire în țară, unde continuă să participe la expoziții cu tematică suprarealistă, afinitate după care artistul începe să fie foarte apreciat. Invitațiile la expozițiile europene nu încetează a-i fi oferite, suprarealismul său fiind solicitat de expoziții precum Exposición surrealista din Tenerife sau la Paris, la Exposition de dessins surréalistes, unde participă cu o serie de lucrări. Gândind în perspectiva deselor călătorii pe care le făcea pentru a-și expune lucrările, artistul crează în anul 1937 o serie specială de tablouri, pe care le intitulează „tableaux de voyage”, destinate unui ansamblu de lucrări ușor de transportat, o expoziție care ar putea încăpea într-o valiză. Anul următor va fi anul stabilirii sale definitive la Paris, moment în care va lua din nou contact cu cercul suprarealist parizian și se alătură grupului de artiști din jurul lui André Breton, cunoscut drept co-fondatorul și principalul teorist al suprarealismului în ale cărui articole regăsim ilustrate lucrări ale artistului Brauner, realizate în perioada 1938-1939. Instalat la Paris, artistul va lucra în atelierul artistului Gordon Onslow Ford, membru al cercului lui Breton de asemenea, care îi dedică în anul 1940 articolul „The painters looks within himself”, alături de câteva din lucrările reprezentative. Anul 1940 este anul unor noi migrări ale artistului cauzate de ocuparea Parisului de armata germană, urmând peregrinări la Perpignan, Canet-Plage, Saint-Féliu-d'Amont și apoi Marsilia, unde este întâmpinat de un suprarealism în schimbare. Începând cu anul 1941 se observă în creația artistului o nouă atenție pe care o acordă reprezentării feminine, mare parte din ele fiindu-i destinate lui Laurette Séjourné, căreia îi dedică și o serie de texte, consemnate în manuscrisele sale, „Caiete și carnete”. Astfel, femeia ia în creația sa forme de himeră, alteori este intitulată „Somnambula”, întruchipând o ființă posesoare de calități excepționale de vizionară, inspiratoare, de clarvăzătoare. În același an, artistul realizează și o serie de desene și acuarele, pregătitoare pentru lucrări precum: „Lion”, „Lumière”, „Liberté”, realizate mai târziu în tehnica picturii în ceară, bună parte din aceste schițe purtând inițiala „L”, destinată lui Laurette. Reprezentarea femeii va fi din acele momente mereu prezentă în creația și remarcată în expoziții, precum „La femme en chatte” pe care o prezintă la expoziția First papers of Surrealism, de la New York, din 1942. Ceea ce îi va augmenta imaginația vor fi și scrierile poetului german Novalis, în special „Imnurile către noapte”, artistul reușind să dea viață unor ființe fantastice, onirice, create sub semnul poeziei și al iubirii sale suprarealiste. Traversând cubismul, expresionismul, futurismul, dadaismul, constructivismul, pictopoezia și finalmente suprarealismul, artistul Victor Brauner își fărește loc în categoria artiștilor liberi moderni, trecuți prin avangardismul românesc și cel european pentru a ajunge la o artă a sa, o artă fantastică, novatorie și unică, traversată nu doar de timp, ci și de experiențe rodnice care i-au păstrat în amintire numele pentru că toate au fost realizate în numele Artei- care prin reprezentanții săi devine nemuritoare. (G.M.)
dimensions
  • width: 46 cm
  • height: 38 cm
research_info
Opera este însoțită de certificat de autenticitate eliberat de Samy Kinge.
dating
1925-1927
provenance
colecția Sigmund Perlmann, industriaș evreu în perioada interbelică.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.