21. Natură statică de salon

  • Arthur Verona
    lot.estimate: 2.000,00 EUR - 3.500,00 EUR
    lot.sold: 2.750,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu brun, ”Verona”
medium
ulei pe pânză
description
Cu studii realizate la München sau Paris, după obiceiurile vremii, Arthur Verona se familiarizează cu arta occidentală, cu Renașterea, dar și cu pictura clasică. Deși se declară un admirator avid al picturii în plein-air pe care o realizează Nicolae Grigorescu, artistul va poseda o înclinație deosebită pentru pictura de atelier, de aici provenind și numeroasele sale naturi statice. Verona s-a afirmat în epocă drept un foarte bun portretist, după cum consemnează critica vremii. Opera sa va evolua, în consecință, de la busturile dedicate Principesei Maria către picturi murale sau fresce în locații precum palatul colecționarului Ioan Kalinderu, palatul Gheorghe Cantacuzino, Capela Castelului Bran ori plafonul Scării Voievozilor din Palatul Regal. În lucrarea de față, care figurează ca reproducere într-unul dintre puținele volume dedicate operei artistului, descoperim un alt univers pictural, mai puțin impunător din punct de vedere al motivului însă la fel de impresionant prin forța creatoare. Observăm, așadar, tava din metal pe care sunt așezate recipientul cu dulceață, lingurița proaspăt scoasă din acest recipient, paharul cu apă și vasul cu flori. Tușele largi, cu juxtapuneri repetate, dezvăluie limpede impactul curentului impresionist asupra artistului. Paleta sa parcurge succesiv tonalități joase sau înalte și converge, astfel, către crearea unor inepuizabile contraste. Vasul cu flori primește focusul central prin nuanțele pe care Arthur Verona le aplică asupra petalelor. Sinergia de linii tranșante care se suprapun în declinări de roz, alb sau violet relaționează în mod direct cu răzlețele tușe de alb care acaparează suprafața tăvii și reiterează, totodată, antinomia cu fundalul abisal. Aflat în deplinătatea măiestriei sale creatoare, Arthur Verona își va asmuți penelul nu doar asupra portretelor, scenelor de gen ori compozițiilor monumentale ci se va opri, aievea, și asupra unor naturi statice de atelier.
bio
ZURESCU, Ion, ”Verona”, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1957.
dimensions
  • width: 59.5 cm
  • height: 40.5 cm
research_info
Opera este reprodusă în albumul ”Verona”, Ion Zurescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1957, la cat. 25.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.