32. De vorbă [1936]

  • Dumitru Ghiaţă
    lot.estimate: 4.000,00 EUR - 7.500,00 EUR
    lot.sold: 7.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu brun, ”Ghiață D.”
medium
ulei pe carton
description
Inițial, Ghiață se va înscrie ca voluntar în compania a V-a militară și va activa în cadrul farmaciei spitalului militar pentru îndeplinirea stagiului obligatoriu. Ulterior, va ocupa postul de preparator de medii la Institutul de seruri și vaccinuri condus de prof. Ioan Cantacuzino, locuind într-o încăpere a Institutului. Desfășoară o activitate artistică intensă în timpul său liber, ba chiar reușește să audieze și cursurile de istoria artei susținute de profesorul Al. Tzigara-Samurcaș. Ioan Cantacuzino va surprinde, întâmplător, camera plină de picturi și desene a lui Ghiață de la Institut și va deveni interesat de evoluția sa artistică. Debutul expozițional are loc în anul 1912, la Ateneu, iar ulterior D. Ghiață începe să frecventeze atelierul lui Arthur Verona. La sugestia acestuia, Ministerul Instrucțiunii Publice îi va oferi pictorului-discipol o bursă de studii în străinătate. Dimitrie Ghiață va ajunge la Paris, acolo unde va descoperi, colindând muzeele, opera lui Cézanne. Contrarierea inițială pe care o resimte artistul român privind compozițiile intransigente și cromatica violentă a pictorului francez se va transforma, ușor, în admirație. Ghiață își va însuși, de asemenea, geometrizarea formelor și adoptarea unei palete cromatice mai îndrăznețe. Revine în țară în anul 1915 și participă la ”Expoziția Artiștilor în Viață”, prilej sub care va lega o strânsă prietenie cu Jean Al. Steriadi. Spirit meditativ, deloc orientat spre emfază, Ghiață va extrage, cu o luciditate pragmatică, motive picturale semnificative din cele mai comune împrejurări. Transcrie cu tușe mai largi ori mai mici, apăsat sau grăbit, grupuri de oameni, târguri sau discuții. E fascinat de bogăția costumelor tradiționale, de cromatica stridentă a acestora și de modelele îmbelșugate care încarcă materialul. Va picta mai cu seamă țărăncuțele din Oltenia, demne și mândre, îmbrobodite cu porturile lor specifice. Târgurile îi vor servi drept motiv de contemplare și înregistrare a obiceiurilor și a vestitelor hore. D. Ghiață pătrunde cu sfială în psihologia personajelor sale și transcrie caracteristicile acestora prin gesturi și grimase. Se concentrează asupra construirii volumelor și omogenizarea lor în cadrul compoziției. Personajele sale capătă proporții monumentale și redau forța telurică a operei în ansamblul său. Regăsim în opera de față personajul feminin, zvelt și impunător, cu basmaua galbenă care îi acoperă părul și întreg spatele, contrastând puternic cu restul gamei cromatice propuse de Ghiață. Elementele de folclor cuprind întreaga spiritualitate a poporului prin armonia și rafinamentul cromatic penru care optează artistul.
bio
Catalogul Expoziției Retrospective ”Ghiață D. Artist al poporului”, București, 1967. PREUTU, Marina, ”Ghiață D.”, Editura Meridiane, București, 1977.
dimensions
  • width: 49.5 cm
  • height: 59.5 cm
research_info
Opera este reprodusă în monografia ”Dumitru Ghiață”, prefață de A.E. Baconsky, Editura Meridiane, București, 1966, sub titlul ”Întâlnire”, cat. 63. Opera este reprodusă în ”Retrospectiva Dimitrie și Aurelia Ghiață”, volumul 2. Cărți, Contemporary Literature Press, București, 2016, la pag. 44.
dating
1936
provenance
colecția ing. Șerban Țuculescu.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.