44. Peisaj dobrogean [anii '30]

  • Nicolae Dărăscu
    lot.not_sold:
    lot.shop-sell-price:
signature
semnat dreapta jos, cu negru, ”Dărăscu”
medium
ulei pe pânză
description
Născut pe meleaguri dunărene, într-un mic orășel portuar, Nicolae Dărăscu va prelua în opera sa atmosfera solară și plenitudinea naturii de care a fost întotdeaua înconjurat. Artistul va dedica, așadar, o serie de lucrări în care surprinde vasele pescărești, casele mici cu grădini bogate, piețele încărcate sau întinderile nesfârșite de albastru. Plecat la studii în străinătate, își va extrage seva creatoare din compozițiile lui Claude Monet, urmând ca mai apoi să descopere și pointilismul. Își transformă astfel dragostea pentru natură într-o pictură însorită și optimistă și preia inserții din impresionism și neoimpresionim într-un elogiu închinat naturii. Pictează statornicia apei, o modelează plastic și redă intensitatea trăirilor cu valențe de simbol. Apa devine, în opera lui Dărăscu, un tertip al călătoriilor și al depărtărilor. De la Saint Tropez și Veneția și până la Balcic ori Tulcea, se va orienta întotdeauna către peisajul arid, în care regăsim aceeași cromatică caldă și culoarea ternă a Dobrogei natale. După un lung șir de călătorii efectuate de-a lungul Europei, călătorii ce au fost transpuse, inevitabil, în motive picturale, artistul va poposi, în 1919, în Dobrogea. Descoperă Balcicul și dezvoltă o reală pasiune pentru culoarea acestuia. Pictează scene de gen în care îl preocupă redarea grupurilor de oameni, hanurile ori mahalalele. La expoziția personală organizată în anul 1924 prezintă mai multe lucrări care au drept punct de pornire Marea Neagră, cu stâncile incandescente și dealurile roșiatice, casele tătărești și cerurile azurii. Dărăscu va reuși să împurmute operei sale din spiritul său solar, prin vibrația tonurilor și rigoarea tehnicii care răzbate dincolo de drumurile prăfuite ale Dobrogei și ale Balcicului.
bio
DRĂGUȚ, Vasile, ”Nicolae Dărăscu”, Editura Meridiane, București, 1966.
dimensions
  • width: 74.5 cm
  • height: 57 cm
dating
anii '30

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.