41. Interior cu tufănele [1925-1928]

  • Theodor Pallady
    lot.estimate: 20.000,00 EUR - 30.000,00 EUR
    lot.sold: 30.000,00 EUR
signature
semnat central jos, în creion, "T. Pallady"; semnat lateral dreapta, cu negru, ”TP”
medium
ulei pe carton
description
De cele mai multe ori, cărțile care încununează mesele din operele sale fac trimiteri către volume care formează nucleul literar al pictorului: Baudelaire, Proust sau Nietzsche. Putem traduce, prin urmare, ritmurile literare, poetice sau filosofice din creația sa în tălmăcirea înțelesurilor unor capodopere universale. Alteori, însă, Pallady nu se mai oprește asupra singularizării acestor elemente, ilustrându-le fără notații precise, lăsându-ne însă să intuim identitatea acestora. Spre deosebire de naturile statice cu care ne-a obișnuit, opera de față se diferențiază prin amploarea pe care o câștigă elementele în desfășurarea compoziției. Nu mai regăsim spațiile largi, lăsate intenționat neocupate, ci fiecare crâmpei al pânzei devine relevant și necesar pentru dezlănțuirea cromatică a artistului. Remarcăm, totodată, tonurile vii ale paletei utilizate: predomină îndeosebi ocrul, oranjul și violetul, declinate în așa fel încât să exemplifice un spectru mai larg. O lucrare cu un colorit la fel de viu și cu o organizare compozițională la fel de cuprinzătoare se regăsește în colecția Muzeului Național de Artă al României. Pictorul propune jocuri de lumini și umbre în nuanțe stridente și introduce vasul impunător, din care răsar triumfătoare tulpinile florilor de câmp. Apare și aici șalul galben, pe care îl identificăm și în alte lucrări; iar nelipsit este și evantaiul întredeschis, un element de recuzită preferat de artist. Desfășurarea exuberantă a compoziției, care individualizează această lucrare din ciclul destinat naturilor statice este, fără greș, una epatantă.
dimensions
  • width: 48 cm
  • height: 59 cm
dating
1925-1928

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.