20. Natură statică cu garoafe și ștergar [1941]

  • Alexandru Ciucurencu
    lot.estimate: 12.000,00 EUR - 18.000,00 EUR
    lot.sold: 12.000,00 EUR
signature
semnat și datat stânga sus, cu negru, "AC, (19)41"
medium
ulei pe carton
description
În 1941, Alexandru Ciucurencu împlinea un deceniu de la prima călătorie de studii în Franța, cea care avea să îi deschidă orizonturile artistice ce aveau să îl lanseze ulterior în rândurile celor mai apreciați pictori moderni autohtoni. Cu o bază academică zdravănă, fiind elev al lui Camil Ressu la Academia de Belle Arte din București (pe care o absolvea în 1928) și cu un suflu modernist descoperit în preajma lui André Lhote și în a lui Academie din Montparnasse după 1931, Ciucurencu devenea încă de la prima expoziție personală din 1934 un artist inedit, pentru ca, în anii ce vor urma să înceapă să fie colecționat de cei mai importanți cunoscători de artă ai epocii - Zambaccian, Dona, Weinberg, Laserson sau Oprescu. Predispoziția pentru compozițiile cu naturi statice era o constantă în opera lui Ciucurencu încă din primii de carieră, însă în cazul operei de față descoperim o pictură realizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, moment în care majoritatea artiștilor se retrăgeau spre compozițiile de atelier - nuduri, naturi statice, interioare sau compoziții imaginate.
dimensions
  • width: 50 cm
  • height: 62 cm
dating
1941

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.