23. Amiază albă (Balcic) [1937]

  • Nicolae Tonitza
    lot.estimate: 8.000,00 EUR - 15.000,00 EUR
    lot.sold: 20.000,00 EUR
signature
semnat și datat stânga jos, cu gri, ”Tonitza, 1937”
medium
guașă și ulei pe carton
description
Anul 1925 marchează momentul întâlnirii lui Nicolae Tonitza cu mica așezare de la malul Mării Negre: Mangalia - locație în care artistul avea să revină, an de an, până în 1930. Întoarcerea periodică în ținutul dobrogean deschide calea către un vast periplu de peisaje, între care distingem cu întâietate țărmul torid inundat de soare. În intervenția sa radiofonică din anul 1932, transpusă sub forma unui vast eseu însumând nu mai puțin de douăsprezece pagini, Tonitza subliniază importanța pictorului ”novator” în revelarea și popularizarea spațiilor care se bucură ulterior de o reputație prodigioasă. El insistă, astfel, să promoveze conceptul artiștilor-vilegiaturiști aflați în căutarea unor locuri încă neexplorate, pe care să le poată inaugura, în premieră, în maniera lor specific picturală. Nicolae Tonitza ni se dezvăluie, așadar, cu egală pasiune, atât în opera pictată sau desenată, cât și în cea scrisă. Corespondența celor două va rezulta în mijloace comune și sfere de interes echivalente în reprezentarea realității artistului. Criticul de artă Tonitza își rezervă dreptul de a reveni, prin scris, asupra operei sale plastice deja configurate. Comentariile sale sunt menite să schițeze, să explice sau să sporească potențialul creator al pictorului sau al desenatorului. Se produce, așadar, o dedublare analitică al cărei scop final constă în realizarea artei pentru artă, a artei pentru popor, dar și a artei pentru sine. Dobrogea rămâne, pentru artist, o provincie dintre cele mai pitorești, însă prin alura sa etnică, prezintă cel mai diminuat specific românesc. Spirit analitic, artistul va identifica soluții inedite în ilustrarea adâncimii spațiale și va opta pentru împărțirea pânzei în mai multe planuri. Stâncile, cerul și marea se vor succede într-o extraordinară alternanță, relevând apropieri și distanțe fidele realității. Mirajul lumii orientale va conferi un ritm deosebit creațiilor realizate la Balcic, iar arabescurile sinuoase ale liniilor vor apărea tot mai des în opera specifică acestei perioade. Suprafețele largi, realizate în ulei, se bucură de lumina diafană a golfului, pe care artistul o aplică în straturi repetate de alb. În opera de față, Tonitza realizează o veritabilă transcriere picturală a spațiului de la țărmul Mării Negre. Introduce admirabil accentele de negru, care contribuie la reliefarea materialității naturii reprezentate. Contrastele sunt reduse la minimum, personajele umane sunt inexistente, iar ceea ce primează în creația sa atribuită acestei perioade e reprezentarea cât mai fidelă a realității. Astfel, artistul va trece peisajul marin prin filtrul său propriu și îl va transpune pe pânză cu iscusința desenatorului și cu atenta întrebuințare a penelului pictorului.
bio
TONITZA, Nicolae, ”Mangalia zugrăvită în cuvinte”, 1932, ”Universitatea Radio”, text manuscris, Arhiva SSR, dosar 11/1932. ȘORBAN, Raul, ”Nicolae Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1965. Florica Cruceru, Doina Păuleanu, Simona Urziceanu, ”Opera lui Nicolae Tonitza în patrimoniul Muzeelor de Artă din Constanța și Topalu”, București, 1979. BREZIANU, Barbu, ”N.N. Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1986.
dimensions
  • width: 28.5 cm
  • height: 40 cm
dating
1937

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.