27. Bucurii simple [1904]

  • Grigore Romano
    lot.estimate: 800,00 EUR - 1.200,00 EUR
    lot.sold: 1.000,00 EUR
signature
semnat şi datat, stânga sus, cu negru, "Gr. Romano, 1904"
medium
ulei pe pânză
description
Grigore Romano se naște la Tecuci în anul 1868, însă pasiunea și determinarea sa îi vor călăuzi pașii prin Iași, Tulcea, ba va ajunge chiar și la studii la Florența; urmând ca apoi să revină succesiv la Turnu Măgurele, Brăila, și în cele din urmă să se stabilească la Craiova. Absolvă așadar liceul la Iași, iar ulterior este admis la Academia de Belle-Arte din Florența. După ce lucrează în mai multe orașe din sudul țării, în anul 1907 se stabilește la Craiova, acolo unde va activa ca pictor decorator la Teatrul Național. În aceeași perioadă are o activitate artistică intensă și expune foarte mult. Luna martie a anului 1908 marchează deschiderea expoziției sale personale de la Jockey Club, iar în același an, redacția ziarului ”Doljiul” va găzdui o altă expoziție semnată Grigore Romano. Anul 1909 îl găsește pe artist în ipostaza asumată de critic și orator care susține prelegeri despre artă. Pe lângă pictura de șevalet, Grigore Romano se va îndeletnici și cu pictura bisericească, lucrând în mai multe lăcașe de cult din Oltenia. Nepot al căpitanului Romano, primul ofițer căzut în luptă în timpul Războiului de Independență; inclus în cercurile unor artiști precum G.D. Mirea, C. Artachino ori C. Petrescu; apropiat al lui Take Ionescu, artistul se va afirma, fără greș, în epocă. Copiii săi, Alexandru Romano și Coca Romano au urmat, de asemenea, drumul deschis de tatăl lor spre calea artei. Opera de față, reprezentativă pentru primul deceniu al secolului trecut, reia unul dintre motivele preferate de artist: natura statică. Vom vedea că Grigore Romano își asumă pe deplin studiul îndeaproape al elementelor de uz cotidian și le conferă, voit, statutul de motiv pictural. Sticla de vin, brânzeturile fine și vasele cu mere vor apărea în mod recurent în creația artistului din această perioadă. Tratată în manieră academistă, lucrarea devine exponentă pentru învățăturile pe care Grigore Romano le dobândește în străinătate la final de secol XIX.
dimensions
  • width: 60 cm
  • height: 44.5 cm
dating
1904

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.