11. Ciobănaș [anii '20]

  • Ion Faur Schmidt
    lot.not_sold:
    lot.shop-sell-price:
medium
bronz
description
Originar din orașul Znain, Cehia, cu studii efectuate la Viena, Ion Faur Schmidt va ajunge în România în anul 1901 în calitate de profesor la Școala de Arte și Meserii din Târgu-Jiu. Dorința sa era aceea de a înființa prima școală de ceramică din țara noastră. Se va muta apoi în cadrul aceluiași post de profesor în București și va lucra asiduu. Execută busturi după personalitățile vremii sau după personalități marcante ale istoriei noastre (Eminescu, Papiu-Ilarian, Spiru Haret, Gheorghe Șincai), abordează și lumea basmului (Făt-Frumos, zmeul, Ileana-Cosânzeana), realizează și lucrări cu temă alegorică (”Durerea”, ”Părăsita”) dar sculptează și capete de copii ori trupurile delicate ale nimfelor. În anul 1922, în urma participării la un concurs prin care se dorea realizarea unei opere care să cinstească memoria eroilor aerului, macheta sa e răsplătită cu premiul I iar talentul său e remarcat de președintele de onoare al juriului – principele moștenitor Carol.
bio
REZEANU, Paul, ”Istoria Artelor Plastice în Oltenia (1800-2000)”, Vol. I (1800-1918), Editura Alma, Craiova, 2010.
dimensions
  • depth: 15.5 cm
  • width: 15.5 cm
  • height: 21.5 cm
dating
anii '20

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.