36. Golf la Balcic [1936]

  • Francisc Şirato
    lot.estimate: 12.000,00 EUR - 18.000,00 EUR
    lot.sold: 16.000,00 EUR
signature
semnat și datat stânga jos, cu brun, ”Șirato, (1)936”
medium
ulei pe carton
description
Sursele inspirației sale pot fi ușor identificate în arta populară românească și în viziunea plastică a lui Cézanne. De la cel din urmă, artistul preia preocuparea pentru echilibru și organizare compozițională, în timp ce arta populară românească îi va servi drept reper pentru știința fascinantă a culorii. Natura apare, în creația sa, drept sursă primordială de inspirație. ”Apolinic și solar”, după cum remarca Petru Comarnescu, Francisc Șirato va introduce efectele de clarobscur în planurile colorate și va realiza un acord ferm între temă, viziune și tehnică. În jurul anilor '30 Șirato va deveni tot mai preocupat de frumusețea Balcicului, pe care îl va transpune într-un lung șir de lucrări. Dintre acestea, multe se vor bucura de aprecierile publicului în cadrul expozițiilor Grupului Celor Patru, din care făcea parte și artistul. Opera de față, realizată în anul 1936, intitulată sugestiv ”Timp ploios la Balcic” a participat de-a lungul timpului la mai multe expoziții și a fost reprodusă cu fervoare în multe dintre monografiile și albumele dedicate artistului. Amintim dubla expoziție ”Fr. Șirato – N.N. Tonitza” de la Fundația Dalles, desfășurată în perioada 3 – 31 martie 1938; dar și expoziția retrospectivă ”Francisc Șirato”, de la Muzeul de Artă al R.P.R., organizată în anul 1964. Tușele așternute grăbit păstrează preferințele cromatice ale artistului și devin sugestive pentru peisajul de la malul mării. Întâlnim de această dată lumea răsăriteană, casele albe cu acoperișurile lor colorate și malul stâncos înconjurat de mișcările line ale mării. Armonia cromatică e concentrată în planul central, în sinergia de roșu, violet, bleu sau albastru închis. Temperamentul reflexiv e indiscutabil dezvăluit publicului prin studiul minuțios al naturii și al mediului înconjurător. Artistul se remarcă prin exaltarea nuanțelor și delimitarea tușelor, dar și prin modul în care păstrează vibrația și căldura prezenței umane chiar și în peisajele în care doar așezările urbane sau sătești amintesc de existența acestora. Orânduite în mai multe planuri, elementele alese de artist se succed într-o desfășurare lirică a semnificațiilor și își potențează valoarea estetică reciproc.
bio
DRĂGUȚ, Vasile, ”Fr. Șirato”, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956. ISPIR, Mihai, ”Șirato”, Editura Meridiane, București, 1979.
dimensions
  • width: 49 cm
  • height: 40 cm
research_info
Opera a participat la expoziția "Fr. Șirato - N.N. Tonitza", Fundația Dalles, 3 - 31 martie 1938, nr. cat. 31, sub titlul "Vedere spre dealuri". Opera a participat la expoziția retrospectivă Francisc Șirato, Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 și este reprodusă în catalogul expoziției la cat. 42 sub titlul "Timp ploios la Balcic". Opera este reprodusă în albumul ”Francisc Șirato”, prefață de Dan Grigorescu, Editura Meridiane, București, 1967, cat. 42, sub denumirea ”Timp ploios la Balcic”. Opera este reprodusă în monografia ”Șirato”, Mihai Ispir, Editura Meridiane, București, 1979, cat. 48, sub denumirea ”Timp ploios la Balcic”. Opera este menționată și reprodusă în caietele cu vânzări de tablouri ale pictorului conform "Pictorul Șirato și colecționarii săi", Petre Oprea, Revista Muzeelor, nr. 8, 1987.
dating
1936
provenance
colecţia Elena şi dr. Iosif Dona.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.