32. Natură statică cu ziar și crăițe [anii '30]

    lot.estimate: 7.000,00 EUR - 12.000,00 EUR
    lot.sold: 9.000,00 EUR
medium
ulei pe pânză lipită pe carton
description
Pallady rămâne printre artiștii plastici importanți ai artei moderne, cu un stil inconfundabil prin totalitatea elementelor de limbaj plastic, iar operele sale se remarcă prin complexitate, talent și calitate. În repertoriul său tematic se află peisaje, nuduri și interioare, dar pe lângă acestea, opera acestuia este construită și în jurul naturii. Natura lui Pallady tradusă în tablou se reconstituie din linii, culori, forme, contraste și raporturi, elemente cu totul abstracte dacă nu exprimă atitudini față de destinul omenesc și dacă nu sunt implicate într-un moment de viață redat prin intermediul motivului. Natura statică va fi abordată de Pallady în partea de maturitate a vieții sale, unde va încerca să picteze și să facă trimiteri la importanți artiști precum: Baudelaire, Proust sau Nietzsche, iar câteva exemple în acest sens sunt ”Natură statică cu flori roșii 1940-1947”, ”Flori de soc și lămâi”, ”Cârciumărese cu ceas”, ”Flori” sau ”Natură statică cu flori”. Predilecția lui Pallady pentru natura statică denotă dorința de a reda într-un tablou un fragment din realitatea universală, dar și o deplină libertate în ceea ce privește spiritul de construcție și de sinteză, în vederea căutării și de a crea o ordine și a un echilibru armonios. În ceea ce privește lucrarea de față, pe care o putem încadra în perioada de maturitate a acestuia, centrul de interes este redat de o natură statică cu ziar și crăițe unde un echilibru evident se va remarca și în cazul alcătuirii formelor și cromaticii, fundamentate pe care Pallady le îmbină armonios pentru a creea raporturi și nuanțe compoziționale deosebite lucrării sale. Centrul de interes se concentrează pe surprinderea unei naturi statice cu ziar și crăițe, care sunt așezate pe o masă, ce are o față de culoare galbenă cu model cu linii șerpuite în cadrul unei încăperi. Florile sunt portocalii și se află într-o vază cu picior pe masă, lângă acestea, în partea dreapta se află un vas de culoare maro în care se află două pensule, iar în spatele florilor, un ziar. Mai mult decât o natură statică, în această lucrare fiecare obiect este purtătorul unui sens, iar alăturarea dintre ele și culorile calde, creează un sentiment de melancolie, evadare și visare pe care Pallady vrea să-l transmită prin intermediul acestora, ideea scurgerii timpului și a vieții: florile portocalii pot sugera în viziunea sa tinerețea datorită culorii naturale și proaspete, vasul cu cele două pensule pasiunea și preocuparea acestuia pentru creație și pentru ceea ce iubește să facă cel mai mult, iar ziarul din fundal ideea de noutate, cunoaștere și informare pentru a afla mereu ce se întâmplă în societate și în lume, unde toate acestea creează un cotidian obișnuit, dar și un echilibru absolut și atent realizat de către artist.
bio
ȘORBAN Raoul, ” Theodor Pallady”, Editura Meridiane, București, 1975.
dimensions
  • width: 30 cm
  • height: 37.5 cm
dating
anii '30

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.