15. Sfântul Francisc

  • Oscar Han
    lot.estimate: 2.000,00 EUR - 3.500,00 EUR
    lot.sold: 5.000,00 EUR
medium
bronz
description
Sculptura lui Oscar Han se remarcă printr-o deosebită preocupare asupra psihologiei personajelor sale și printr-o diviziune atentă a creației în cadrul unor tematici precum iubirea, războiul, credința. Uneori, aceste tematici se întrepătrund și creează opere de o incontestabilă valoare, așa cum în cazul ciclului dedicat credinței distingem opere precum: ”Iisus și Maria Magdalena”, ”Noaptea Învierii”. Opere ca acestea, dar și cele care tratează subiecte adiacente ne de dezvăluie interesul sculptorului pentru figura umană. Creațiile sale devin o arhitectură armonioasă a trupului omenesc, în care domină empatia, candoarea și bunătatea. Valoarea afectivă e sculptată adesea în bronz, și mult mai rar în marmură. Modelajul sever, foarte expresiv, în care artistul se concentrează asupra unui joc subtil al suprafețelor și al liniilor sculptate ne redau de această dată comuniunea om-natură. Avem în față protagonistul în haine monahale ce îmbrățișează duios animalul proptit de trupul său, fapt ce introduce, de asemenea, un alt motiv recurent al creației lui Oscar Han: îmbrățișarea (remarcăm apropierea ființelor și în sculptura ”Iisus și Maria Magdalena”). Sfântul Francis din Assisi, născut la începutul secolului al XII-lea și canonizat la începutul veacului următor, inițiatorul Ordinului Franciscan, patron al ecologiei și al animalelor, rămâne cunoscut îndeosebi pentru dedicarea sa cauzelor umanitare. Cu preocupări în domeniul carității, va fi ajutat de carisma inegalabilă pentru a-și duce la bun sfârșit misiunile. Opera a participat la expoziția ”Valori artistice reprezentative din colecții bucureștene”, Muzeul Colecțiilor de Artă, București, 2002.
dimensions
  • depth: 15 cm
  • width: 14 cm
  • height: 47 cm
research_info
Opera a participat la expoziția ”Valori artistice reprezentative din colecții bucureștene”, Muzeul Colecțiilor de Artă, București, 2002.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.