36C. Icoană pe lemn, ”Sfântul Nicolae”, Țara Românească, școală românească, epoca lui Matei Basarab, prima jumătate a sec. XVII, piesă rară, de colecție

    lot.initial-price: 2.000,00 EUR
    lot.sold: 3.000,00 EUR
medium
tempera și foiță de aur pe lemn
description
Sfântul ierarh Nicolae este redat până mai jos de brâu pe un fundal aurit (în prezent distrus în mare măsură din cauza unor spălări neadecvate). Conform calității sale de episcop al Mirei Lichiei el poartă peste felonul roșu un omofor galben-auriu cu cruci negre. Nu are mitră. Cu mâna dreaptă binecuvântează, iar cu stângă voalată, ține la piept Evanghelia închisa cu coperțile aurite și decorate cu perle. Conform iconografiei, deasupra umerilor Sfântului Nicolae, de mici dimensiuni, la stânga, Iisus Hristos îi oferă Evanghelia (imagine parțial distrusă), iar la dreapta Maica Domnului îi oferă omoforul, reprezentarea fiind o aluzie la un incident petrecut la Sinodul de la Niceea în anul 325. Chipul său, redat frontal, cu tipologia specifică conform Erminiei, este pictat într-o nuanțată gamă de ocruri - de la umbra brun-roșcată, la ocru deschis, accentele de lumină fiind puse cu blicuri fine, albe. În aceiași tehnică este pictată și mâna cu care binecuvântează. Stilistic, pictura icoanei se încadrează în prima jumătate a secolului al XVII-lea din Țara Românească, care continuă tradiția secolului precedent.
dimensions
  • width: 32.5 cm
  • height: 41.5 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.